8 incendii pe care le-a declanșat între 2021 și 2022, aproape 200.000 de euro daune materiale și multă suferință.
Tobias G., 36 de ani, este acuzat că a declanșat focul în mai multe locații din cantonul St. Gallen, nord-estul Elveției, apoi a ajutat la stingerea lor în calitatea sa de pompier, relatează Blick. Riscă 4 ani și 4 luni de închisoare.
Timp de un an, bărbatul, supranumit „Diavolul focului” de presă helvetă, a îngrozit regiunea din jurul comunei Schmerikon. Piromanul va apărea marți în fața tribunalului See-Gaster. Lista incendiilor de care îl acuză procuratura din St. Gallen este lungă: 12 septembrie 2021: o toaletă ecologică și un generator de la un șantier au izbucnit în flăcări; 3 noiembrie 2021: două mașini de poliție complet în parcarea secției; 31 decembrie 2021: o grămadă de lemne arde, focul se extinde la un șopron; 7 februarie 2022: un BMW arde într-o parcare privată și este total avariat. 26 februarie 2022: un incendiu izbucnește la subsolul unei clădiri rezidențiale; 26 martie 2022: un șopron este în flăcări; 30 iulie 2022: o rulotă parcata arde; 10 septembrie 2022: Un camion de livrare este în flăcări.
De îndată ce flăcările izbucneau, în cele mai multe cazuri acuzatul s-a prezentat în uniforma de pompier și, împreună cu tovarășii săi, a stins incendiile pe care le pusese el însuși.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul material este estimat la 186.250 de franci, circa 194.774 de euro, anunță libertatea.ro Tobias G. este arestat preventiv de la începutul acestui an. „Diavolul focului” a mai făcut pușcărie, acum 16 ani, pentru același tip de fapte Aceasta nu este prima serie de atacuri incendiare ale „Diavolului focului”.
El a declanșat cinci incendii în Meilen, cantonul Zurich, în 2007. O barcă, un camion și mai multe hambare au căzut victime ale bărbatului. În 2009, el a declarat, la Judecătoria Meilen, că a comis faptele„de plictiseală și din frustrare”. Instanța l-a condamnat pe Tobias la 3 ani de închisoare și cel puțin 5 ani de tratament. Un raport psihiatric a confirmat că „Diavolul focului” avea un risc mare de recidivă.