Vadim Krasnoselski acuză Chișinăul că blochează reluarea negocierilor în formatul 5+2

Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, susține că autoritățile de la Chișinău, precum și partenerii europeni, nu manifestă interes pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean.

Într-un interviu acordat agenției de presă TASS, Krasnoselski a criticat justificarea privind tensiunile dintre Rusia și Ucraina ca motiv pentru blocajul în procesul de negocieri. Acesta a invocat ca exemplu funcționarea Comisiei Unificate de Control (CUC), în cadrul operațiunii de menținere a păcii, unde reprezentanți ai Transnistriei, Moldovei, OSCE, Rusiei și Ucrainei se întâlnesc săptămânal.

„În fiecare joi, acești actori se adună la aceeași masă, analizează și semnează documente. Asta demonstrează că este posibil ca rușii și ucrainenii să coopereze în cadrul unor formate oficiale”, a declarat liderul de la Tiraspol.

Krasnoselski consideră că stagnarea discuțiilor nu este determinată de contextul geopolitic, ci de lipsa voinței politice. De asemenea, a menționat că nu exclude deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova.

„Avem mecanisme speciale pentru organizarea alegerilor, inclusiv o Comisie Electorală Centrală proprie. Dacă va exista o solicitare oficială din partea Chișinăului, o vom analiza”, a precizat acesta.

Formatul de negocieri 5+2, din care fac parte Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia și Ucraina (cu UE și SUA ca observatori), este blocat de la izbucnirea războiului din Ucraina, în 2022.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

5+2Chisinauosce
Comments (0)
Add Comment