Vadim Krasnoselski acuză Chișinăul de blocarea livrărilor de gaz în Transnistria

Liderul separatist al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, continuă atacurile la adresa autorităților constituționale de la Chișinău. Acesta i-a adresat un mesaj public președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, solicitând ca „livrările de gaz rusesc către regiunea transnistreană să fie permise, în conformitate cu promisiunile făcute de autoritățile de la Chișinău”, asta în condițiile în care autoritățile statului au spus în mai multe rânduri că nu se vor opune livrărilor.

„Stimată doamnă Sandu, în calitatea dumneavoastră de președinte al Republicii Moldova, ați declarat public, în cadrul unei conferințe de presă din 14 ianuarie, că nu împiedicați livrările de gaz rusesc”, a subliniat Krasnoselski, citând declarațiile președintelui Moldovei.

Totuși, Krasnoselski a adăugat că, de îndată ce un furnizor licențiat moldovean a apărut pentru transportul și livrarea gazului, autoritățile moldovenești au început să opună rezistență acestei soluții. 

„Odată cu apariția unei soluții concrete și a unui furnizor real – o firmă moldovenească cu licență pentru transportul și livrarea gazului – observăm o rezistență puternică din partea funcționarilor Republicii Moldova, care fac tot posibilul pentru a împiedica livrarea acestui resurs vital. Scopul urmărit pare să fie amplificarea crizei existente”, se arată în mesaj.

Vineri, 17 ianuarie, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a reiterat disponibilitatea Chișinăului de a acorda ajutor concetățenilor din stânga Nistrului. Într-o conferință de presă, vicepremierul a acuzat administrația de la Tiraspol că „dă dovadă de atitudine genocidală și ține oamenii în prizonierat”. Vicepremierul a mai spus că autoritățile de la Chișinăul au fost întotdeauna deschise pentru tranzitul gazului rusesc spre regiune, mai ales în aceste condiții dramatice pentru cetățenii de acolo, transmite IPN.

Oleg Serebrian a declarat că este regretabil faptul că reprezentantul Tiraspolului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Vitalie Igantiev, refuză să dea curs propunerii de a avea o întrevedere în formatul „1+1” pentru a discuta probleme umanitare.

„Mii de cetățeni rămân fără vreun sprijin substanțial și sunt folosiți ca scut uman pentru regimul separatist, care servește interese străine, străine și lor, celor care nu sunt decât instrumente ieftine în atingerea unor obiectiv geopolitice”, a spus Serebrian.

sursa

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

vadim Krasnoselski
Comments (0)
Add Comment