Vartanean: Sprijinul pentru aderarea la UE riscă să scadă dacă reformele nu aduc rezultate concrete

Deputatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), membru al Comisiei pentru integrare europeană, Gaik Vartanean, susține că integrarea europeană a Republicii Moldova trebuie să devină un proiect național comun, bazat pe dialog între majoritatea parlamentară și opoziție, dar și pe rezultate concrete ale reformelor pentru cetățeni. Declarațiile au fost făcute marți, în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene, desfășurată la Chișinău.

Potrivit deputatului MAN, procesul de aderare la Uniunea Europeană nu trebuie monopolizat de partidul de guvernare, ci trebuie să implice toate forțele politice care susțin parcursul european al Republicii Moldova.

Gaik Vartanean a atras atenția asupra lipsei unui dialog real între majoritatea parlamentară și opoziție, subliniind că Parlamentul nu trebuie să fie doar o instituție care votează mecanic legi, ci un spațiu în care să fie construit consensul asupra obiectivelor strategice ale țării.

„Opoziția pro-europeană susține aproximativ 90–95% dintre legile cu sigla UE. Cu toate acestea, contribuția sa nu este recunoscută, iar proiectele legislative înaintate de opoziție sunt frecvent blocate și ajung foarte rar să fie examinate în plen”, a declarat deputatul MAN.

În opinia sa, prezentarea constantă a opoziției drept un obstacol în calea integrării europene, și nu ca un potențial partener, afectează posibilitatea construirii unui consens politic și creează impresia că doar partidul de guvernare ar avea dreptul să promoveze acest obiectiv.

În acest context, Gaik Vartanean a subliniat necesitatea schimbării abordării actuale, prin recunoașterea contribuției opoziției, deschiderea unui dialog politic real și transformarea integrării europene dintr-un instrument de legitimare politică într-un proiect național comun.

„Pentru ca procesul de aderare să fie mai transparent, mai incluziv și să beneficieze de un sprijin larg în societate, este nevoie de o schimbare de abordare”, a afirmat acesta.

Totodată, deputatul MAN a menționat că susținerea cetățenilor pentru integrarea europeană depinde în mare măsură de rezultatele concrete ale reformelor în justiție, economie și administrație.

„Cetățenii trebuie să simtă concret rezultatele reformelor în viața de zi cu zi. Fără acest impact real, sprijinul pentru integrarea europeană riscă să scadă”, a punctat Gaik Vartanean.

Deputatul MAN a reiterat că integrarea europeană trebuie să unească societatea, iar realizarea acestui obiectiv strategic necesită implicarea tuturor forțelor politice pro-europene și a întregii societăți.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment