Candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA) pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău este fostul viceprimar, Victor Chironda. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de liderul formațiunii, Dinu Plângău.
„Suntem bucuroși să anunțăm că am identificat cel mai potrivit candidat, expert recunoscut în dezvoltarea urbană….Platforma DA va avea un rol extrem de important în această campanie, o dată cu venirea lui Victor Chironda, această activitate va avea și ai multă determinare”, a declarat Plîngău.
„Motivația mea de a participa la alegeri este simplă: vreau să reformez Primăria și să demonstrez că orașul se poate dezvolta într-un mod confortabil”, a subliniat candidatul Victor Chironda.
Victor Chironda a candidat la funcția de primar al Chișinăului și la scrutinul precedent, de acum 4 ani, câștigat de Ion Ceban. Ulterior, a fost numit viceprimar al Capitalei, dar a fost demis, prin votul a 28 de consilieri municipali, la propunerea edilului Ion Ceban, în baza constatărilor făcute de grupul de lucru care a inițiat o anchetă de serviciu pe numele funcționarului, în legătură cu absența acestuia de la serviciu. Primarul i-a atribuit mai multe eșecuri viceprimarului, printre care crearea conceptului parcărilor cu plată și reparația străzii 31 August din centrului Capitalei.
Curtea de Apel Chișinău a suspendat mai târziu decizia Consiliului Municipal Chișinău privind eliberarea lui Victor Chironda din funcția de viceprimar al Capitalei, în iulie 2021. Chironda nu s-a mai întors totuși în fotoliul de viceprimar.
Până acum, și-au anunțat intenția de a candida la șefia Primăriei Capit樂威壯 alei: Lilian Carp de la PAS, Anatol Usatîi de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Vasile Costiuc – liderul Partidului „Democrația Acasă”, Ion Ceban – actualul edil al Capitalei, Ruslan Codreanu – liderul Partidului „Puterea Oamenilor”, Tatiana Bordeianu – șefa departamentului politica externă și integrare europeană de la Partidul „Acasă Construim Europa”.
Consilierul municipal, Ruslan Verbițchi, a aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și a sugerat că ar putea să candideze pentru fotoliul de primar al Capitalei. Iar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor urmează să-și aleagă candidatul dintre ex-președintele Igor Dodon și deputatul Vlad Batrîncea. Și activistul civic, Mihail Bagas a anunțat că vrea să se înscrie în cursa pentru fotoliul de primar de Chișinău.