Victoria Furtună critică măsurile autorităților privind verificarea provenienței lemnelor de foc și susține că acestea riscă să pună presiune suplimentară pe familiile care se încălzesc cu sobe.
Într-un mesaj public, lidera Partidului Politic „Moldova Mare” afirmă că, în condițiile în care prețul gazului a ajuns la 20,3 lei pentru un metru cub, pentru multe familii din mediul rural lemnele rămân principala soluție pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece.
Furtună critică faptul că oamenilor li se solicită să păstreze bonuri și facturi care să demonstreze proveniența lemnelor în cazul unor controale.
„Pentru un om sărac, fiecare lemn înseamnă căldură, nu infracțiune. Mulți adună crengi, păstrează lemne de ani de zile sau cumpără legal fără să mai aibă bonurile. Să transformi încălzirea familiei într-un motiv de suspiciune este umilitor”, susține aceasta.
Politiciana îi cere ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, să fie făcută ordine în gospodăriile silvice, să fie combătute tăierile și livrările ilegale și să fie stabilite reguli clare pentru cumpărătorii de bună-credință.
În același timp, Furtună face o paralelă cu achizițiile de gaze și solicită aceeași transparență din partea autorităților în ceea ce privește prețul și furnizorii.
„Dacă cereți cetățenilor transparență pentru fiecare lemn, oferiți aceeași transparență și în contractele de gaze: cât plătește statul, de la cine cumpără și de ce cetățeanul ajunge să achite atât de mult?”, întreabă Victoria Furtună.
Lidera „Moldova Mare” susține că cetățenii nu trebuie să suporte ceea ce numește „neputința managerială și aroganța funcționarilor”.
Totodată, aceasta anunță că va acorda sprijin juridic persoanelor care consideră că au fost supuse unor abuzuri în timpul controalelor și afirmă că echipa sa de avocați va contesta în instanță eventualele încălcări.
„Oamenii nu trebuie intimidați pentru că încearcă să-și încălzească familia”, a conchis Victoria Furtună.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!