VIDEO// Un autocar cu 60 de ucraineni, implicat într-un accident cu un microbuz în România

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de 30 iunie pe un drum național, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău. Potrivit Radio Iași, un autocar cu 60 de ucraineni s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau cinci persoane.

Accidentul a fost anunțat la ora 03.00 prin apel la 112, determinând activarea Planului Roșu de Intervenție. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a trimis echipaje de la detașamentele de pompieri din Bacău, Onești și Moinești. În urma impactului, o persoană din microbuz a decedat, iar alte patru au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău.

Din autocar, un pasager a necesitat îngrijiri medicale și a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Bacău. La ora 05.38, 29 de persoane din autocar au fost cazate temporar la Căminul Cultural din Nicolae Bălcescu, urmând să-și continue călătoria ulterior. Alte 28 de persoane și-au continuat deplasarea cu un alt autocar.

La ora 03.40, un alt accident grav a avut loc pe același drum național, în comuna Cleja. O autoplatformă a ieșit de pe carosabil și a lovit un copac. În urma accidentului au rezultat două victime una fiind încarcerată. Șoferul, în vârstă de 21 de ani, a decedat în ciuda eforturilor de resuscitare. Un alt pasager a fost transportat la spital.

Pentru al doilea incident, s-au deplasat o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentelor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment