Vitalii Ignatiev: „E prematur să discutăm despre aderarea Moldovei la UE fără reglementarea Transnistriei”

Negociatorul-șef al autoproclamatei administrații de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev, susține că, atâta timp cât conflictul dintre Republica Moldova și Transnistria rămâne nerezolvat, este prea devreme să vorbim despre schimbarea statutului internațional al Chișinăului, inclusiv despre aderarea la Uniunea Europeană.

Într-un interviu pentru revista maghiară Mandiner, Ignatiev și-a exprimat rezervele că Bruxelles-ul ar dori să gestioneze „un alt conflict de tip Cipru de Nord pe teritoriul Europei”. El a propus ca demersurile de extindere a UE către Moldova să fie sincronizate cu procesul de reglementare transnistreană, lucru care, în opinia lui, nu se întâmplă.

„Formatul 5+2 nu funcționează de șase ani, iar de la 2020 nu mai există contacte la nivel înalt între Chișinău și Tiraspol. Autoritățile de la București evită dialogul cu Transnistria și nu recunosc cetățenii din stânga Nistrului ca pe proprii lor cetățeni”, a afirmat negociatorul.

Referindu-se la rezultatele ultimului referendum privind integrarea europeană, Ignatiev a subliniat că societatea moldovenească este profund divizată. „În astfel de condiții, e mai prudent să încercăm mai întâi să reunim societatea și să explicăm clar cetățenilor beneficiile și consecințele integrării, decât să forțăm procesul”, a mai spus el.

Deși recunoaște importanța politicii proeuropene drept element ideologic și de consolidare internă pentru guvernarea de la Chișinău, Ignatiev a avertizat că așteptarea unor „beneficii materiale de la Bruxelles în schimbul unor concesii politice” denotă o înțelegere eronată a relațiilor între state cu drepturi egale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

ChisinauMoldovaUE
Comments (0)
Add Comment