Este exclus, ca șeful statului să nu cunoască despre faptul că se pregătește reținerea predecesorului său. Declarația a fost făcută de către secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la postul de televiziune „Primul în Moldova”. Reacția vine după ce Maia Sandu a anunțat că a aflat din presă despre reținerea lui Igor Dodon.
„Nu poate fi așa ceva, este exclus. Nu poate șeful statului să nu cunoască, că va fi arestat predecesorul ei, oponentul ei politic. Este clar că ea cunoștea totul și este un cadou politic, în acest sistem de coordonare se înscrie și lipsa ei din țară. Nu putem să uităm și despre declarația lui Stoianoglo, care spunea că astfel de solicitări au venit din partea Maiei Sandu”, a declarat Batrîncea
Totodată, deputatul PSRM este convins că PAS și Maia Sandu au lansat o campanie de lichidare a opoziției.
„Constatăm o campanie organizată împotriva opoziției, aici vorbim despre reținerea lui Igor Dodon, care este un subiect de nivel internațional, vorbim de intentarea dosarelor pe numele deputaților din opoziție și amenințarea colegilor din teritoriu. Autoritățile încearcă să ascundă astfel incompetența și eșecurile sale. Noi suntem pregătiți și vom apăra toți colegii. Am început protestele, care vor continua pentru că trebuie să oprim dictatura”, a mai spus Batrîncea.