Zelenski: Europa va fi reprezentată de Macron şi Starmer la negocieri

Președintele Vladimir Zelenski a declarat joi, 27 martie, în cadrul summit-ului de la Paris, că reuniunea a stabilit că „Europa va fi reprezentată de Franţa şi Regatul Unit. Macron şi Starmer”.

„Astăzi, noi toţi cei din Europa am convenit că Europa va fi reprezentată de Franţa şi Regatul Unit. Macron şi Starmer. Cred că şi acest lucru este important. Este o poziţie clară şi dorim să transmitem acest semnal tuturor celorlalţi parteneri şi cu siguranţă Statelor Unite”, a declarat Zelenski, care a insistat asupra necesităţii ca Europa să fie reprezentată la masa negocierilor cu Rusia, transmite democracy.md cu referire la adevarul.ro.

Zelenski a spus că regretă faptul că există încă „multe întrebări” şi „puţine răspunsuri” cu privire la posibila desfăşurare a unui contingent european pe teritoriul ucrainean, anunţată de Macron pentru a monitoriza o posibilă încetare a focului cu Rusia, potrivit Agerpres.

De asemenea, într-o conferinţă de presă la Paris, preşedintele ucrainean a îndemnat Occidentul să împiedice orice ridicare a sancţiunilor împotriva Rusiei, aşa cum cere Moscova în vederea unui armistiţiu în Marea Neagră, afirmând că aceasta ar trimite „semnale foarte periculoase”.

„După semnalele pe care le-am auzit (…) din Arabia Saudită pe tema sancţiunilor, a posibilei ridicări a sancţiunilor… Acestea sunt semnale foarte periculoase”, a spus Zelenski.

Joi, președintele francez Emmanuel Macron a găzduit, la Paris, un nou summit centrat pe Ucraina.

În cadrul summit-ului, s-a decis ca echipe franceze și britanice să fie trimise în Ucraina pentru a stabili cum va fi monitorizată respectarea unui acord de încetare a focului.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că miniștrilor de Externe din țările coaliției care sprijină Ucraina li se solicită să formuleze propuneri privind situația postbelică. Concret, miniștrii trebuie să facă propuneri privind modul în care poate fi monitorizată respectarea înțelegerii privind încetarea focului. Miniștrii de Externe au primit un termen de trei săptămâni ca să prezinte planul.

În plus, Macron a dezvăluit că Marea Britanie și Franța vor trimite o delegație mixtă în Ucraina pentru a analiza împreună cu militari ucraineni strategia postbelică, potrivit Sky News.

Emmanuel Macron a declarat că a discutat subiectul cu premierul britanic Keir Starmer, astfel încât echipa să plece în Ucraina peste câteva zile. Experții vor stabili ce echipamente sunt necesare și ce contribuții vor fi solicitate țărilor din coaliție.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

europamacronzelenski
Comments (0)
Add Comment