Andrei Năstase acuză guvernarea de incompetență în gestionarea fondurilor Creative Europe

0

Într-o postare recentă pe canalul său de Telegram, Andrei Năstase, candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a criticat dur decizia autorităților de a reduce cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul culturii și de a se retrage din programul Creative Europe. 

„Ieri am primit informația că Republica Moldova își reduce cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul culturii și se retrage din programul Creative Europe. Autoritățile pretins proeuropene se plâng că au cheltuit 400 de mii de euro din bugetul de stat, dar au primit înapoi doar 38 de mii. În opinia mea, acest fapt demonstrează încă o dată incapacitatea guvernării de a gestiona chiar și acele sarcini pentru care există surse de finanțare”, a declarat Năstase.

Candidatul a subliniat că, deși inițiativa de a adera la program ar fi putut fi nepregătită și prematură, guvernarea nu a făcut nimic pentru a corecta situația în anii în care a deținut puterea.

„Este regretabil ce s-a întâmplat și nu vorbim de un caz izolat. De aceea, când voi deveni președinte, voi dispune organizarea imediată a unui audit al tuturor deciziilor anterioare care au dus la pierderea banilor din buget și a celor veniți din Occident”, a adăugat acesta.

Andrei Năstase a cerut sprijinul publicului pentru a identifica alte decizii considerate ilegale și dăunătoare.

„Contez și pe sprijinul vostru. În acest sens, vă rog să mă anunțați la această adresă, [email protected], despre alte decizii ilegale și inoportune ale guvernării pe care le cunoașteți și le considerați păguboase pentru Moldova și oamenii săi”, a conchis Năstase.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata