Antony Blinken a felicitat-o pe Maia Sandu: R. Moldova a învins

0

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a transmis un mesaj de felicitare pentru Maia Sandu, care a câștigat un nou mandat prezidențial. Declarația oficialului a fost publicată de către Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova.

„Statele Unite ale Americii îi adresează cele mai sincere felicitări Maiei Sandu pentru realegerea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova. Președintele Sandu este primul președinte al Republicii Moldova care câștigă prin vot popular scrutinul pentru un al doilea mandat, o realizare istorică”, a declarat Blinken.

În mesajul său, oficialul a subliniat că apreciază poporul Republicii Moldova pentru angajamentul său față de democrație.

„Poporul Republicii Moldova și-a exprimat voința. Ei sunt hotărâți să continue să construiască o cale europeană și democratică, iar nivelul lor ridicat de participare la aceste alegeri reflectă acest angajament. Republica Moldova a învins, iar încercările Kremlinului de a submina voința poporului moldovean au eșuat. Suntem alături de poporul moldovean, care continuă să își traseze un viitor democratic, prosper și european”, a menționat secretarul de stat al SUA.

Duminică, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a-și alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Potrivit rezultatelor CEC, actuala președintă, Maia Sandu, a câștigat un nou mandat.

Astfel, Maia Sandu intră în istorie și devine primul politician căruia moldovenii îi încredințează, prin vot direct, două mandate succesive de președinte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata