Armata Națională a primit un echipament antiincendiar de la Crucea Roșie

0

Armata Națională a recepționat astăzi, 16 decembrie, un lot de echipament antiincendiar din partea Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).

Prezent la ceremonia organizată cu acest prilej, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit reprezentanților organizației pentru donația oferită, menționând că echipamentul va spori măsurile de prevenire și control al incendiilor la depozitele de muniții și, cel mai important, va contribui la siguranța populație care locuiește în vecinătatea acestora.

Totodată, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu delegația CICR, condusă de Doris El Doueihy, ministrul Nosatîi a apreciat parteneriatul bilateral și proiectele comune implementate până în prezent, inclusiv în instruirea efectivului Armatei Naționale în domeniul Dreptului Internațional Umanitar.

De menționat că echipamentele antiincendiare primite astăzi urmează a fi repartizate în unitățile militare ale Armatei Naționale.

Cooperarea dintre Armata Naţională şi CICR a demarat în 2005 și cuprinde asistență, expertiză și instruire în diferite domenii pentru efectivul militar.

Amintim că în luna noiembrie a fost semnat un nou protocol de colaborare dintre cele două instituţii care prevede extinderea cooperării dintre Armata Națională și CICR, în special în domeniul de prevenire și control al incendiilor la depozitele de muniții.

gallery images
gallery images
gallery images

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata