Atenție! Strada Ismail se închide parțial pentru câteva ore. Ceban: Se vor efectua lucrări de reparație a podului

0

Strada Ismail va fi închisă parțial astăzi câteva ore, între 10:00 – 16:00, în adiacentul podului, în ambele direcții, pentru efectuarea lucrărilor de măsurare a prospecțiunii geometrice.

Potrivit primarului general Ion Ceban, circulația transportului public nu va fi afectată.

„Graficul intervențiilor a fost coordonat şi cu ÎS „Calea Ferată a Moldovei”, care a acordat intervalul de timp, pentru executarea lucrărilor respective, întrucât acestea se vor desfășura în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice.

Intervențiile au loc în cadrul acțiunilor de proiectare pentru reparația capitală a podului rutier și presupun prelevarea carotelor de la fundația podului, pentru a determina starea pilonilor.

Ne cerem scuze pentru deranjul creat, dar în contextul în care ne propunem să reabilităm podul din str. Ismail, lucrările sunt inevitabile. Recomandăm şoferilor să ocolească zona”, a declarat edilul.

Amintim că în prezent în reparaţie este podul din str. M. Viteazul, unde la fel nu s-a intervenit cu lucrări ample de la construcţia acestuia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata