Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat progrese „decisive” în direcția creării unei Europe a apărării mai puternice și mai suverane, în cadrul unui summit al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Acesta a subliniat că summitul, desfășurat joi la Bruxelles, a dat undă verde unui plan ambițios al Comisiei Europene, care vizează mobilizarea a până la 800 de miliarde de euro pentru consolidarea apărării continentului european.
În fața presei, Costa a declarat că liderii celor 27 au primit cu „entuziasm” propunerile Comisiei Europene, care include inițiative financiare pentru sprijinirea statelor membre ale Uniunii în creșterea cheltuielilor militare, fără ca acestea să depășească limita de deficit de 3% din PIB. Astfel, statele membre ar putea utiliza aceste resurse suplimentare pentru a-și întări capacitățile de apărare fără a afecta stabilitatea financiară a statelor lor.
În cadrul planului „ReArm Europe” – „Reînarmarea Europei”, Comisia Europeană propune, de asemenea, oferirea unor împrumuturi în valoare de 150 de miliarde de euro pentru a ajuta la dezvoltarea de proiecte comune în domeniul apărării.
Aceste propuneri sunt menite să sprijine mai ales statele membre care se împrumută de pe piețele financiare la dobânzi mai mari decât cele oferite de Comisia Europeană. Liderii UE au convenit să examineze cu prioritate acest plan și să continue discuțiile la următorul summit de la sfârșitul lunii martie.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!