Pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani, continuă lucrările de reabilitare a carosabilului și a trotuarelor. Potrivit primarului general Ion Ceban, strada a intrat în reparație la mijlocul verii curente, timp în care drumarii au restabilit segmentele cu un grad înalt de deteriorare a fundației drumului.
„Lucrările presupun frezarea învelișului asfaltic, întărirea fundației și asfaltarea suprafețelor. Concomitent, se lucrează la sistemul pluvial, ridicându-se la cota drumului receptoarele și fântânile de vizitare. Suprafața carosabilă supusă intervențiilor depășește 20 mii m2.
Totodată, pe str. Calea Ieșilor se lucrează la reabilitarea trotuarelor și a pasajului subteran. După reparația curentă a carosabilului, pe toată lungimea drumului va fi aplicat tratamentul bituminos de tip Slurry Seal, care are menirea de a prelungi durata de viață a învelișului de asfalt.
Tehnologia respectivă este o noutate pentru străzile capitalei, acest serviciu fiind achiziționat în premieră de municipalitate. Tratamentul poate fi aplicat în cazul drumurilor cu deteriorări ușoare până la moderate, cu fisuri înguste”, a declarat Ceban.
Prima stradă tratată cu Slurry Seal a fost bd. Dacia, care anterior a fost supus reparației curente mai bine de două luni. Asemenea lucrări urmează și pe străzile Calea Ieșilor, Mihai Viteazul, Petricani (tronsonul Mihai Viteazul-Calea Orheiului) și Alecu Russo. Lucrările fac parte dintr-un proiect multianual pentru care au fost alocați circa 92 de milioane de lei din bugetul municipal.