Ceban revoltat: Un teren de 20 de hectare din Stăuceni urmează să fie transformat într-o groapă uriașă de gunoi

0

Un teren de 20 de hectare din partea de nord a municipiului Chișinău, în Stăuceni, urmează să fie transformat într-o groapă uriașă de gunoi unde să fie depozitate deșeurile din raioanele de centru ale Republicii Moldova. Proiectul revoltător a fost înregistrat în Parlament acum o lună și jumătate și inclus pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi. Anunțul a fost făcut în această dimineață de edilul Ion Ceban, care s-a deplasat chiar pe terenul unde urmează să fie pusă în practică această inițiativă strigătoare la cer.

”Hoții de la guvernare, acești nemernici, ipocriți și impotenți au inclus pe ordinea de zi un proiect de lege prin care vor să aducă tot gunoiul din raioanele de centru ale țării aici la Chișinău. Proiectul a fost înregistrat hoțește în data de 21 decembrie de către deputații PAS, cu avize negative din partea CNA, din partea altor structuri. Deci, 20 de hectare trebuie să se transforme în groapă de gunoi. Proiectul este inclus pe agenda legislativului fără a fi consultată opinia publică, Primăria Capitalei. Nu știu dacă a fost consultat cu primăria Stăuceni. Rog primarul local să ia măsuri. Este inadmisibil ce fac acești indivizi de la PAS. Ne-am obișnuit cu tarife aprobate în 13 minute, ne-am obișnuit că ei își bat joc de Chișinău de parcă ar fi o jucărică ce le produce ură”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a cerut intervenția deputatului MAN, Gaik Vartanean, la ședința de astăzi a Parlamentului, care să ceară retragerea urgentă a documentului de pe ordinea de zi. De asemenea, Ceban a solicitat primarilor din Stăuceni și Tohatin să convoace consiliile locale pentru a da aviz negativ proiectului de lege. ”Dacă nu va fi retras, ne rezervăm dreptul la proteste!”, a adăugat primarul Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata