Ceban: Tot mai mulți copii sunt infectați cu Covid-19. Avem extrem de multe cazuri care au depășit deja capacitățile existente de spitalizare

0

Primarul general Ion Ceban se arată îngrijorat de faptul că toți mai mulți copii sunt infectați cu Covid-19. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței de astăzi de la Primărie.

„Observam o situație foarte îngrijorătoare cu privire la infectarea Covid la copii: Avem extrem de multe cazuri care au depășit deja capacitățile existente de spitalizare. La Spitalul clinic municipal Boli Contagioase Copii toate paturile sunt ocupate cu copii testați pozitiv la Covid, cu forme grave si critice. Copii internați sunt și din municipiu și din republică.

Am activat spații pediatrice suplimentare de internare Covid la Spitalul clinic municipal pentru Copii „Ignatenco”. Dar, cel mai probabil, vom fi depăși la capacitățile existente. Ținând cont de aceste situații vom discuta și cu Ministerul Sănătății pentru a coordona posibilitățile existente de extindere in alte spitale a paturilor Covid pentru copii. Avem o infrastructura bună de vaccinare in municipiu: de rând cu adultei, pot fi vaccinați și copiii la toate cele 70 puncte de vaccinare din Chișinău. Toți cei care doresc o pot face în siguranță fiind tot asigurat”, a declarat primarul.

Cât ține de adulți, municipalitatea are pregătite spații medicale pentru spitalizare, iar la necesitate vor mai fi activate.

„Comisia extraordinară de sănătate publică a mun. Chisinau a dispus pregătirea spațiilor și paturilor la Departamentul Covid de la Moldexpo – în caz ca vor fi depășite capacitățile municipale existente, vom activa paturi de spitalizare la Moldexpo.

La Moldexpo, avem pregătită și stația de oxigen care, la necesitate, va putea fi montată în 48 ore. Avem o capacitate pregătită de 1600 paturi Covid în spitalele municipale. Ne aducem aminte că recent Ministerul Sănătății a anunțat despre închiderea secțiilor ATI de la Moldexpo și tare sper că nu vor solicita redeschiderea acestor secții la 3 de noapte ca și data trecută când pacienții erau în ambulanțe și nu erau locuri în spitale. E pe seama dvs această decizie iresponsabilă”, a conchis primarul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata