Cel puțin trei persoane pier în Filipine în urma unui cutremur de magnitudinea 6.9

0

Cel puţin trei persoane au murit într-un cutremur de magnitudinea 6,9 care a avut loc luni în largul coastei, în sudul Filipinelor, anunţă autorităţile, într-o zonă afectată de o serie de seisme în weekend, relatează AFP.

Cutremurul a avut loc luni, înainte de ora locală 4.00 (duminică, 22.00, ora României), la o adâncime de 30 de kilometri, la aproximativ 72 de kilometri nord-est de Hinatuan, o localitate situată pe Insula Mindanao, potrivit Institului american de geofizică USGS, potrivit news.ro.

La puţin timp după cutremur, o replică de magnitudinea 5,4 a fost înregistrată de USGS în regiune, la 28 de kilometri est de Aras-asan, la o adâncime de 43 de kilometri.

Aceste cutremure au avut loc după un seism de magnitudinea 6,6, duminică, precedat la rândul său, sâmbătă. de un cutremur de magnitudinea 7,6 şi mai multe replici importante – de o magnitudine de peste 6 – în aceeaşi regiune, care s-au soldat cu cel puţin doi morţi şi patru răniţi.

”Până în prezent, suntem îngroziţi, pentru că există numeroase replici”, declara la postul de televiziune DZBB şeful Agenţiei de Gestionarea Catastrofelor din provincia Surigao del Sur, Alex Arana.

 

Duminică seara, peste 30.000 de familii erau adăpostite în centre de evacuare din provincie, a anunţat el.

Joséphine Ungab, în vârstă de 54 de ani, şi trei dintre copiii ei au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică într-un centru de evacuare de la Hinatuan, la aproximativ 21 de kilometri de epicentrul cutremurului iniţial.

Ei s-au întors acasă a doua zi, însă au revenit în refugiu luni, în urma unui nou cutremur puternic.

”Era ca şi cum casa noastră avea să fie distrusă de cutremuri şi valuri”, declară ea.

Ziduri şi drumuri s-au fisurat, iar peste 100 de cae au fost distruse, iar acoperişul unui teren s-a surpat în localitatea lor.

”Cutremurul a fost scurt, a durat aproximativ şase secunde, însă zguduiturile au fost destul de puternice”, declară un însărcinat cu gestionarea catastrofelor la Primăria Cagwait, la aproximativ 30 de kilometri de epicentrul seismului de luni, Allan Luna,

”Noaptea, oamenii au intrat în panică. Însă în această (luni) dimineaţa, după un cutremur asemnător mai înainte, ei au ieşit calmi din case şi au rămas afară timp de aproximativ o oră”, a declarat el.

Cutremurul de sâmbătă a fost înregistrat la o adâncime de 32 de kilometri, la aproximativ 21 de kilometri nord-est de Hinatuan şi a fost urmat de o alertă de tsunami, apoi ridicată.

Două persoane au murit în provincia Surigao del Sur, a anunţat Alex Arana, una din cauza căderii molozului, iar alta sub un zid care s-a prăbuşit.

O femeie însărcinată a murit în satul Tagum, în provincia Davao del Norte, potrivit Agenţiei naţionale de gestionarea catastrofelor.

Opt persoane au fost rănite în această provincie.

Un cutremur de magnitudinea 6,7 a avut loc în această regiune la 17 noiembrie, iar cel puţin nouă persoane au murit atunci.

În Filipine au loc cutremure zilnic, arhipelagul aflându-se pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o activitate seismică şi vulcanică intense, care se întinde din Japonia şi până în bazinul Oceanului Pacific, prin Asia de Sud-Est.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata