Chișinău găzduiește cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Municipal al Etniilor

0

Festivalul Municipal al Etniilor a ajuns în acest an la cea de-a XXIII-a ediție.

Obiectivul Festivalului este valorificarea și perpetuarea tradițiilor minorităților naționale, precum și dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relațiilor de prietenie între reprezentanții diferitelor etnii care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.

„Cu drag vin de fiecare dată și mă bucur că municipalitatea reușește să organizeze în fiecare an acest eveniment frumos în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, fiind o sărbătoare a multiculturalismului și toleranței interetnice.

De sute de ani, Chişinăul este un oraş polietnic și multicultural. Chişinăul de azi este rezultatul muncii tuturor etniilor care trăiesc aici.
Toți împreună suntem chişinăuieni – suntem cetățenii Republicii Moldova.
Avem ce învăța unii de la alții, avem cu ce ne mândri, suntem diferiți, dar anume deosebirile ne fac puternici”, a menționat Primarul Capitalei, Ion Ceban.

Pe parcursul zilei de astăzi, vizitatorii urbei și cei interesați de diversitate culturală pot vizita cele 15 curți etnice din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în cadrul cărora se prezintă specificul şi valorile etnoculturale, cu târguri expoziționale ale obiectelor de artizanat, masterclass-uri în zona gastronomică, unde bucătarii iscusiți prezintă o varietate de delicii culinare ale diferitelor etnii.
Nu lipsesc dansurile tradiționale, expozițiile tematice și posibilitățile de dialog multicultural, precum și multe alte oferte interculturale.

La festival, astăzi, participă 18 asociații obștești etnoculturale cu statut local, din 19 asociații acreditate pe lângă Primăria Chişinău și 3 asociații etnoculturale republicane. În total, la evenimentul municipal al etniilor participă 21 de asociații etnoculturale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata