Piața Marii Adunări Naționale va găzdui, pe 31 mai, cea mai așteptată explozie de energie, muzică și dans – Chișinău Youth Fest, festival care promite tuturor o seară memorabilă.
„Cel mai mare festival al tinerilor revine cu o explozie de muzică, dans și vibe-uri electrizante! Mark Stam, Minelli, Mario, Babasha, Guz, Lupii lui Calancea, Utopia Crew – artiști care vor transforma Chișinăul într-un epicentru al distracției”, informează Ion Ceban.
Evenimentul va începe la ora 15:00, iar accesul este liber pentru toți participanții.
Organizatorul evenimentului este Primăria Municipiului Chișinău, cu sprijinul partenerului media general realitatea.md și al partenerului radio general HIT FM. De asemenea, parteneri media sunt Radio Studentus și AFISHA.
„Nu lipsi – fii parte din energie!”, este mesajul Primarului General, Ion Ceban, adresat comunității, în special tinerilor.
Anul trecut, Chișinău Youth Fest a reunit peste 100.000 de participanți, consolidându-și titlul de cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din țară.