Guvernul a aprobat crearea unei noi instituții publice – „Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară”, prin reorganizarea mai multor instituții de profil din subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Noua entitate va fi formată prin fuziunea următoarelor cinci instituții publice: Institutul de Pedologie Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo”, Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Institutul Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară, Centrul pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor (inclusiv Centrul pentru Cercetarea Resurselor Genetice Acvatice „ACVAGENRESURS”) și Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, transmite democracy.md, cu referire la mold-street.com.
„Scopul principal al proiectului este crearea unui centru integrat și eficient care să asigure sustenabilitatea activităților de cercetare, inovare și transfer tehnologic în agricultură și medicină veterinară”, comunică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).
Potrivit MAIA, prin consolidarea acestor instituții, se urmărește „o mai bună valorificare a resurselor disponibile și îmbunătățirea capacității de diseminare a rezultatelor cercetărilor către fermieri și alte părți interesate”.
„Noua structură va facilita dezvoltarea cercetării aplicative și transferul de tehnologii inovatoare în agricultură și medicină veterinară, răspunzând astfel cerințelor tot mai complexe ale pieței și provocărilor generate de schimbările climatice și de evoluțiile tehnologice”, susţine MAIA.
Autorităţile susţin că cele cinci instituţii publice aveau un grad redus de funcționalitate și capacitate de dezvoltare, cu personal în vârstă. Astfel vârsta medie a personalului instituțiilor este de 56 de ani. Ponderea persoanelor de 65 de ani și peste, și a persoanelor cu vârsta între 55 și 64 de ani (vârstă pensionară și pre-pensionară) este de circa 60% din total. Ponderea cercetătorilor este de doar 42% din totalul personal al instituțiilor vizate.
„Lipsesc inter-conexiunile funcționale dintre știință și producere. Comunicarea și cooperarea instituțiilor cu sectorul privat și organizațiile de producători are un caracter sporadic, atât privind coordonarea tematicilor de cercetare, cât și privind organizarea procesului de transfer tehnologic, de inovații și cunoștințe”, argumentează MAIA.
În plus se menţiona că nici cadrul instituțional nu este fezabil și nu poate asigura suport necesar și funcțiile în contextul alinierii la sistemul și politicile agricole ale Uniunii Europene, nu permite integrarea instituțiilor în spațiul de cercetare european și respectiv nu asigură competitivitatea și capacitatea de a atrage resurse externe de finanțare.
Potrivit documentului aprobat de Guvern noua instituţie ar urma să aibă 303 angajaţi, inclusiv: personal de conducere – 38 unități, personal științific – 94,5, personal auxiliar – 170,5 (de deservire a cercetării, de execuție și tehnic). Pentru comparaţie cele cinci instituţii aveau 363,25 de unităţi, respectiv, se optimizează cu 60,25 unități.
Conform structurii Institutului nou creat, activitatea acestuia în 2024 va fi asigurată de 241 de unități, care la moment sunt finanțate în conformitate cu prevederile Legii bugetului 2024.
Maia mai susţine că prin crearea Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară, se urmărește eficientizarea utilizării resurselor alocate, consolidarea infrastructurii de cercetare și creșterea impactului științific al acestuia în dezvoltarea sectorului agricol și veterinar din Republica Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!