Cinismul PAS. Primăria Chișinău: Guvernarea taie finanțări pentru servicii sociale, ca ulterior să le pună pe spatele municipalității

0

Primăria Chișinău a venit azi cu o reacție la protestul consilierilor PAS referitor la situația asistenților personali din Capitală. Municipalitatea a reamintit că pachetul minim de servicii sociale a fost abrogat, după ce Guvernul a implementat Legea privind modificarea unor acte normative, prin care a fost aprobată reforma sistemului de asistență socială „RESTART”.

„Despre această situație și problemă au comunicat responsabilii Primăriei și a fost luată decizia CSE. În consecință, începând cu anul 2024, acestea au fost excluse din sistemul de cofinanțare din contul transferurilor cu destinație specială al Fondului de susținere a populației și Bugetul de Stat. Totodată, au fost delegate atribuții din domeniul social, inclusiv regionale, municipiului Chișinău, fără alocări de mijloace financiare pentru acoperirea cheltuielilor suportate în procesul de realizare a acestora. Totodată, deputații PAS din Parlament nu au susținut amendamentul care prevede alocarea banilor pentru asistenții personali și este cinic din partea PAS să facă proteste după ce singuri au tăiat din finanțări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

Autoritățile municipale au reamintit că își propun să pună capăt inechității și discriminării și să ceară Parlamentului ca 50 la sută din contribuțiile Capitalei la Bugetul de Stat să rămână în municipiul Chișinău.

”Va fi lansată și o petiție în acest sens, prin care chemăm locuitorii orașului să susțină această inițiativă, care ulterior să devină proiect de lege. Astăzi, mun. Chișinău contribuie cu 23 de miliarde de lei în bugetul național, însă înapoi revin 2,8 miliarde, doar 13 la sută, plus transferurile cu destinație specială”, se mai arată în comunicatul Primăriei Chișinău.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata