Cod galben de vânt puternic în sudul și centrul Republicii Moldova

0

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 20 iunie, un Cod Galben de intensificări ale vântului în sudul și centrul Republicii Moldova.

Potrivit meteorologilor, în perioada 21 iunie, în intervalul orelor 10:00 – 20:00, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic, cu rafale de până la 15-20 m/s.

„În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, prezentul mesaj și harta vor fi actualizate”, anunță reprezentanții SHS. 

Riscuri:

  • sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric și ale legăturilor de comunicații;
  • se pot rupe crengi de copaci și se poate semnala doborârea unor arbori uscați;
  • este posibilă decopertarea parțială a unor construcții.

Recomandări:

  • evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
  • ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
  • evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
  • evitarea folosirii focului deschis.

Citește și: Cod Galben de vânt. IGSU: Evitați copacii bătrâni și firele căzute

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata