Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

0

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Cu această ocazie, în toate lăcașurile sfinte din țară sunt oficiate servicii divine. În popor, sfântul mai este numit și Pintilie Călătorul și se spune că din această zi, vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei.

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos, fiind considerat ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginți”, ceea ce semnifică că el n-a adunat averi, s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. 

Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu și era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, și o mamă creștină.

Primul său nume a fost „Pantoleon”, adică „cel în toate puternic ca un leu”. A terminat cu succes Școala de Medicină la Nicomidia. Mai apoi, tânărul Pantelimon a fost încredințat spre ucenicie medicului Eufrosin. Dobândind multe cunoștințe și o înțelepciune aleasă, el a fost remarcat de împărat, care l-a și ales drept medic al său.

Mai târziu, pentru credința sa, Pantelimon a fost decapitat de către medici păgâni. Legenda spune că din rănile mucenicului curgea sânge și lapte, iar măslinul de care fusese legat, a dat roade nemaivăzute. Aruncat în flăcări, corpul său a rămas intact. Sfântul Pantelimon este considerat protectorul medicilor, tămăduitorul și ocrotitorul ostașilor. În această zi, vracii își culeg ierburile de leac.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost duse în mai multe țări, iar capul lui este păstrat la Mănăstirea Rusicon de pe Muntele Athos din Grecia.

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

Tot astăzi sunt omagiați și cei care poartă numele sfântului amintit, iar în unele localități se sărbătorește hramul bisericilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata