Cujba: „Alegerile din 28 septembrie nu se câștigă cu promisiuni, ci cu o economie solidă”

0

Igor Cujba, candidat la funcția de deputat din partea Partidului Nostru, a transmis un mesaj de mobilizare către cetățenii Republicii Moldova, atât celor din țară, cât și celor aflați peste hotare. În cadrul evenimentului de lansare în campania electorală, el a spus că Partidul Nostru trebuie să fie sigur de victoria sa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

„Trebuie să ne recâștigăm țara. Am cutrierat toată lumea, dar m-am întors acasă. Fraților, întoarceți-vă acasă! Sunteți așteptați aici – electricieni, instalatori, dulgheri, șoferi, muncitori. Doar acasă veți fi apreciați și iubiți. Nicăieri nu va fi atât de bine ca acasă – și dați-ne o șansă, vom demonstra că Moldova poate fi schimbată!”, a declarat Cujba.

El a subliniat că actuala campanie electorală va fi una plină de promisiuni irealizabile, dar singura soluție reală pentru țară este o economie solidă: „Țara asta ne aparține nouă și cetățenilor noștri. O să fie o lună fierbinte, o să auziți la TV zilnic povești despre salarii europene, fericire, gaz gratis, bani, dar noi avem nevoie de economie.”

În mesajul său, Igor Cujba a lansat un apel direct către diaspora: „Veniți acasă, cât sunteți tineri și sănătoși. La țară de foame nu mori, o să primiți o plăcere enormă. În Moldova nu mai sunt specialiști, Moldova este săracă de oameni. Veniți acasă, aici sunteți așteptați. Acasă este bine!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata