Deputat socialist solicită să se revină la proiectul de lege care prevede introducerea cotei zero la venitul reinvestit pentru agenții economici

0

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vine din nou cu propunerea de a include pe ordinea de zi a Parlamentului proiectul de lege care prevede introducerea cotei zero la venitul reinvestit. Socialistul Petru Burduja a solicitat, miercuri, în ședința comisiei economie, buget și finanțe, ca această propunere să fie înaintată Biroului permanent pentru a fi inclusă pe agenda plenului de săptămâna aceasta.

Petru Burduja i-a propus președintelui comisiei economie, buget și finanțe să solicite Biroului includerea acestei inițiative pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, ținând cont că există raportul comisie de profil.
”Pentru ședința Biroului permanent de astăzi să fie propus proiectul de lege 176 ce ține de impozitarea zero la venitul reinvestit al agenților economici. Este raportul comisiei și dacă se poate din numele comisiei să fie propus pentru ședința Parlamentului, dacă va ave aloc mâine”, a declarat Burduja.
În replică, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a declarat că ”va ține cont” de această solicitare.

Amintim, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat, în august 2021, în Parlament inițiativa care prevede introducerea cotei zero a impozitului pe venit pentru persoanele juridice, gospodăriile țărănești și întreprinzătorii individuali, cu condiția direcționării venitului obținut spre investiții în dezvoltarea producției proprii. Majoritatea parlamentară a respins în repetate rânduri dezbaterea proiectului în ședințele plenare. De asemenea, și Guvernul Gavrilița a dat aviz negativ la acest proiect, argumentându-și refuzul prin faptul că ”impactul bugetar în primul an de implementare a măsurii va constitui 1,9 miliarde de lei, iar în al doilea an 3,2 miliarde de lei. Ulterior, deputații PAS au refuzat să includă această inițiativă ca amendament la politica bugetar-fiscală pentru anul 2022.

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a recunoscut că, în cadrul dezbaterilor asupra politicii bugetar-fiscale, agenții economici au solicitat Guvernului să includă pentru anul 2022 introducerea cotei zero la venitul reinvestit. Cu toate acestea, în opinia lui Budianschi, cota zero nu este cel mai bun instrument de stimulare a investițiilor.

PAS a promis în campania electorală din vara trecută că va implementa programe de susținere a antreprenorilor, iar printre angajamentele luate era și introducerea cotei zero la venitul reinvestit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata