Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, este multimilionar și își ascunde banii în conturi off-shore. Astfel, pe patru dintre conturile din străinătate, deschise pe numele lui și ale firmelor sale sunt, în total, 43 de milioane de euro și dolari. Cel puțin asta arată un document publicat de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit documentului care a apărut în spațiul public, Andrei Spînu are 14 conturi bancare. Nouă dintre acestea au fost deschise în băncile comerciale din Republica Moldova, câte un cont la o instituție financiară din Cipru și alta din Marea Britanie. Totodată, trei conturi bancare au fost deschise în OCBC Bank UK/Hong Kong.
În același timp, viceprim-ministrul Andrei Spînu are patru conturi off-shore, sucursala principală fiind OCBC WING HANG Bank Hong Kong, cu sediul central în Hong Kong.
Astfel, pe două conturi off-shore, deschise pe numele lui Spînu, sunt 7,5 milioane de dolari și, respectiv, 6,5 milioane de euro. Alte două conturi sunt pe numele a două companii – Focus Marketing LLC și Moresense Partners LLC, pe care se află, în total, aproximativ 29 de milioane de dolari. Toate conturile au fost deschise în 2015.
Același document mai arată că persoanele cu drept de semnătură, pentru accesarea acestor conturi, sunt Andrei Spînu, dar și Mihail Stipanov, care este un prieten din copilărie al vicepremierului. Stipanov este șeful unui cabinet de consultanță și servicii de consiliere, cu sediul la New York. În documentul publicat de Ilan Șor se mai menționează că Mihail Stipanov este, de obicei, persoana care intermediază negocierile pentru retragerea banilor din conturi.
Acum câteva zile, liderul Partidului „ȘOR” a mai dezvăluit că Andrei Spînu, are, pe contul unei bănci din străinătate, cinci milioane de lei, echivalentul a un sfert de milion de euro. Potrivit lui Ilan Șor, această sumă nu se regăsește în declarația de avere a demnitarului de stat și i-a recomandat acestuia să anunțe singur instituțiile de drept despre acest lucru.
Ilan Șor a mai spus că va face o serie de dezvăluiri despre averile ascunse ale mai multor demnitari și funcționari.
