Dodon nu a participat la referendum, considerându-l ilegal: „Nu este despre integrarea europeană”

0

Fostul președinte al Republicii Moldova, liderul PSRM Igor Dodon și-a exercitat astăzi, 20 octombrie, dreptul la vot. Acesta a declarat că nu a participat la referendum, deoarece consideră acest lucru unul ilegal. Acesta a menționat că a votat astăzi împotriva actualei guvernări, pentru dreptate și o persoană care va asigura dreptate pentru toți cetățenii.

„În primul rând vreau să constat că cetățenii R. Moldova sunt foarte activi. Numărul a crescut mult mai mult față de 2020. Eu am votat pentru ca R. Moldova să revină la normalitate. Cred că patru ani de așa-numite timpuri bune trebuie să se finalizeze”, a declarat Igor Dodon, transmite Știri.md. 

Potrivit oficialului, oamenii vor un președinte care să nu împartă cetățenii în buni și mai puțini buni. 

„Noi dorim un președinte al țării care să respecte Constituția, să pledeze pentru dreptate, să fie deschis la dialog și cu Estul și cu Vestul, nu doar cu cei din Vest, un președinte care va asigura un dialog și cu cetățenii noștri din stânga Nistrului. Considerăm că avem șanse reale ca după aceste scrutine electorale să avem un astfel de președinte”, a mai menționat fostul șef de stat. 

Totodată, el a spus că nu a participat la referendum, căci nu este de acord cu modificarea Constituției prin modalitatea aceasta „banditească”, care nu dă posibilitate cetățenilor Moldovei să se expună și pe alte subiecte. 

„Acest referendum nu este despre integrarea europeană, ci despre modificarea Constituției. Considerăm că acest lucru este ilegal. 

După ce vom finaliza negocierile cu UE, eu consider că ele trebuie continuate, și vom cunoaște în ce condiții UE este gata să ne primească în calitate de membri, trebuie abia atunci de organizat un referendum. Este o greșeală atunci când se induce opinia, inclusiv de actuala guvernare, că dacă va pleca această guvernare, vor fi blocate negocierile cu UE, partidul socialiștilor va continua aceste negocieri, reieșind din interesul național al R. Moldova”, a mai declarat Igor Dodon. 

Reamintim că astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Totodată, cetățenii sunt chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Alegătorii sunt așteptați la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Până la ora 14:00, observatorii Promo-LEX au raportat în total 658 de semnalări de incidente. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea secretului votului.

Potrivit CEC, până la ora 14:00, au votat peste 890.000 de alegători, ceea ce reprezintă peste 31%, din numărul totatl de cetățeni cu drept de vot.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata