Doi bărbați au fost găsiți împușcați într-o gospodărie din raionul Anenii Noi

0

Doi bărbați, trecuți de 60 de ani, au fost găsiți împușcați într-o gospodărie din comuna Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Unul dintre ei ar fi sunat noaptea asistentul social din localitate și i-a spus că și-a omorât amicul, iar până la sosirea oamenilor legii, acesta s-ar fi împușcat.

Surse din cadrul Primăriei Ciobanovca au declarat pentru IPN că cel care ar fi tras este și proprietarul casei, pe care a cumpărat-o acum câțiva ani. Acesta are reședința în localitate și avea grad de dizabilitate. Celălalt bărbat era un prieten, venit din regiunea transnistreană.

Nu se cunoaște ce s-a întâmplat, însă proprietarul casei ar fi apelat asistentul social aproape de miezul nopții, spunându-i că l-a omorât pe prietenul său. Au fost sesizate organele de drept, care i-au depistat deja fără suflare pe ambii. Se presupune că proprietarul și-a pus capăt zilelor cu o armă păstrată ilegal.

Reprezentanții Poliției au comunicat că vor face mai târziu declarații despre acest caz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata