Speranța de viață a actualei puteri se ține pe trei balene: pe sentimentul de invidie, de răzbunare și pe ignoranța moldovenilor. Nu e vorba de trăsături naționale, date de Dumnezeu, ori care țin neapărat de matricea și geneza poporului, cum s-ar crede. E vorba de defecte psiho-etice, le putem zice chiar maladii, care se leagă de o anumită perioadă de dezvoltare și vârstă a națiunii noastre, suntem doar un popor relativ tânăr. Bineînțeles, într-o măsură mai mică, cred, calitățile de care vorbim sunt proprii și națiunilor vechi și dezvoltate, nu în măsura, însă, de a fi decisive pentru soarta lor, cum e în cazul nostru.
Cred, că e de prisos să stăruim prea mult asupra invidiei, o recunoaștem cu toții, particularitate care roade în moldoveni 24/24, ca șoarecul fundul sacilor de porumb. Casa, automobilul, culoarea teracotei din baia vecinului, studiile copiilor din alt clan, coacerea mai devreme a roșiilor și castraveților de peste gard – toate sunt obiect de jind și invidie a neamului. O anumită parte a localității, conform unor legități sociale cunoscute, se înavuțește mai rapid ca restul și asta face obiect de invidie și, ceea ce este important, devine factor decisiv a alternanței puterii de la primărie în sus. Vorba lui Urschi, pentru ca să se chivernisească, toți moldovenii trebuie să devină deputați.
Noua putere se ține pe trei balene: pe sentimentul de invidie, de răzbunare și pe ignoranța moldovenilor
Sentimentul de răzbunare e o consecință logică a invidiei. Ceea ce coace demult în om, mâncându-l pe dinăuntru, trebuie să-și găsească o ieșire, pentru a nu-l otrăvi cu desăvârșire. Noaptea pe furiș moldovenii de secole continuă să-și facă unul altuia mici găinării. Să răstoarne gunoiul sub gardul vecinului, să-i fure știuleții buni de fiert, să-i fărâme bostanii, să-i arunce un cui la poartă poate calcă în el cu roata “Mercedesului”. De aici și până la ticluirea scrisorilor anonime la procuratură, folosind caligrafia nepoților, nu e mult . Zice presa că ăia s-au îmbogățit, zice primarul, că cutare sunt comuniști, zice lelea Maria din diaspor0ă că podoaba din Risipeni îi cea mai potrivită? “Jos cu ei!” “Cu cine?” “Nu are a face…” Nu prea are importanță cine pleacă de la putere și, mai ales, cine vine. Vendeta e sfântă! Pe urmă ne-om descurca noi, cine-i alb și cine-i negru.
Ignoranța moldovenilor este, bineînțeles, coroana tuturor viciilor. Calul, pușca și nevasta, nu cartea a fost dintotdeauna obiectul nostru de dragoste și mândrie până la și de la Cantemir încoace… Învățătura nu se lipește de noi, iar după școală, ce mai… ni se evaporează din căpățână și cele câteva versuri, repere științifice, iar unora – și cele patru puncte cardinale ale lumii. Ironia lui Creangă, rezumată în cuvintele ”S-a dus la Paris bou și a venit vacă”, servește păturilor largi drept justificare a minții noastre lâncede și refuz de a merge în pas cu progresul. De aceea problema primordială a moldovenilor nu este justiția, ci școala, mai exact copiii. Mai ales acum, când majoritatea dintre ei sunt, practic, în afara familiei, abandonați de părinți – cunoscuții eroi ai diasporei de la ultimele două electorale. Nu economia, în primul rând, ci copii vor emigranții înapoi, iar reforma școlii nu începe de la tratarea elevilor ca delicvenți supravegheați cu camera de luat vederi și detectorul de metale, așa cum a înțeles-o fostul ministru al educației Maia Sandu.
Afirmațiile de mai sus pot fi verificate consultând date sociologice, care, e adevărat, nu stau întotdeauna la îndemâna oricui. Dar despre ignoranța noastră te poți informa simplu și satisfăcător, așteptându-ți rândul la un centru multifuncțional, să zicem, ori în fața ghișeelor unei campanii monopoliste, cea de furnizare a energiei electrice, bunăoară. Cine a trăit în Moldova nu poate să nu tresară, oriunde s-ar afla, la auzul vocii de mentor, de profesor disperat, de șef de șantier – ori toate luate la un loc implantate, ori programate în legendarul cod de comunicare a consultantului moldovean.
Au fetele, ori femeile acestea dindărătul ferestrelor numerotate, altfel zis, dispeceri ale solicitărilor noastre, o pronunție și o dicție inconfundabilă. Cred că o comparație potrivită ar fi ceva între o voce pițigăiată și veninoasă și alta strofolită, de mamă soacră din bancuri. Păi, uitați-Vă, această manieră de a comunica a șefilor și a personalului responsabil cu clienții am cultivat-o și am stimulat-o cu stăruință chiar noi. Ea vine din neștiința moldovenilor de a întreba la obiect, de a răspunde limpede la simpla întrebare de ce a bătut drumul până în centrul raional, precum și din obrăznicia și ignoranța responsabililor. Vine, la propriu, din negura secolelor.
Oamenii invidioși, răzbunători și ignoranți se lasă mai ușor prostiți și manipulați. Pentru că ei nu cred în scop și obiective comunitare, ci numai în ceea ce au în ogradă, buzunar și pe cont. Cred că mărirea pensiei cu câțiva euro e o minune și că e normal ca viața și bunăstarea noastră să fie pusă în dependență eternă de datoriile către băncile străine. Un scop nobil nu încape în buzunar și nu poate fi virat pe cont, el e un soi de materie foarte volatilă, care poate fi captat doar în mrejele unor gânduri bune și curate. „Care-care gânduri? Jios! .. tu-vam mamă eu de învățați, bogătași, țopârlani și mancurți!” Vă amintiți de unde și când sudălmile și bădărănismul au uract sus, sus de tot pe lozincile de factură radicală de stânga? Exact, pe baricadele PAS și DA cu începere din 2015. Cu bunăvoința li blagoslovirea societății civile și patronilor ei occidentali.
Autor: Valeriu Reniță