Președintele turc Recep Tayyp Erdogan a avertizat marți Ucraina și Republica Moldova că Uniunea Europeană va trage de timp în privința acceptării lor în rândul blocului comunitar, amintind cum și țara sa așteaptă de ani de zile acest lucru, relatează Reuters.
Vorbind cu jurnaliștii turci în timpul zborului cu care s-a întors dintr-o vizită oficială la Budapesta, Erdogan a spus că Turcia, care este o țară candidată la aderarea la UE încă din 2005, și-a câștigat de mult timp dreptul de a fi primită în blocul comunitar, dar că aderarea Ankarei a fost blocată de „obstacole politice”.
„Faptul că le-au acordat statutul de țară candidat nu înseamnă că ele vor deveni membre ale UE. Va începe un proces, dar va fi blocat și acela. Niciuna dintre aceste țări nu este Turcia”, a declarat Erdogan cu privire la Ucraina și Rep. Moldova într-o aparentă referință la puterea economică și militară a țării sale, citat de Reuteres.
„Este greșit ca Turcia, care este mai mult decât pregătită să se alăture UE, mai mult chiar decât unele state membre, să fie ținută așteptând la ușă timp de ani de zile din cauza obstacolelor politice”, a subliniat el, potrivit unui comunicat de presă remis de cancelaria sa prezidențială.
Candidatura Ankarei la aderare este „înghețată” de ani de zile de UE din cauza îngrijorărilor legate de degradarea respectării drepturilor omului și a statului de drept în Turcia, dar și a unor dispute privind politica regională, ca de exemplu ocupația turcă din nordul Ciprului.
„UE trebuie să revină asupra acestei greșeli acum”, a mai spus Erdogan.