Fermierii cer înghețarea datoriilor bancare și sprijin urgent de la autorități

0

Cea mai importantă așteptare a fermierilor de la noul ministru al Agriculturii este ca proiectul de lege privind înghețarea datoriilor la bănci să fie dus la capăt și aprobat. Alexandru Slusari, fostul președinte al Asociației „Forța Fermierilor”, susține că mulți agricultori sunt în continuare în pericol de a da faliment.

„Chiar dacă a fost votată o lege pentru înghețarea datoriilor fermierilor, creditorii au scuipat pe ea, realizând că nimeni nu mai are timp de asta acum, ministrul a plecat în demisie… Fermierilor deja li se iau utilajele, li se ia totul. Ei chiar speră că autoritățile vor schimba această lege”, a spus Slusari.

Deputatul PAS Alexandru Trubca, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, a menționat că proiectul de lege privind modificările legate de înghețarea datoriilor fermierilor va fi înregistrat la Parlament cel mai probabil săptămâna viitoare. 

Modificările care ar urma să fie operate în lege vizează înlocuirea unui răgaz de șase luni la achitarea ratelor și penalităților cu un termen de 12 luni, până în octombrie 2025. Lista condițiilor pe care fermierii trebuie să le îndeplinească pentru a intra sub incidența legii este în curs de simplificare, iar cercul potențialilor beneficiari urmează a fi extins.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata