Filmul „Omul fără linia vieții” a obținut trei premii la festivalul internațional „Hollywood Florida Film Festival”. Vezi unde poți urmări producția cinematografică

0

Premiera internațională a filmului „Omul fără linia vieții” a avut loc în SUA, la „Hollywood Florida Film Festival”, care s-a desfășurat în perioada 11-18 noiembrie. Pelicula a fost proiectată la Regal Oak Cinema și a obținut trei premii: Best Feature Film, Best Director of the Feature Film și Best Actor of the Feature Film – Rareș Andrici.

 

„Atunci când a fost proiectat filmul n-am închis un ochi toată noaptea. Am așteptat cu sufletul la gură sa se termine proiecția. Cât despre premii, nu am crezut până-n ultima secundă că vom fi câștigători. E ceva magic. Eu mă gândeam la cum a ajuns povestea asta până la mine și cum am contribuit împreună cu echipa mea la realizarea unui  mare vis. Ionel Sporea a văzut pentru prima dată filmul în cadrul festivalului. Și-a văzut viața pe ecran, a plâns, apoi s-a ridicat și a mers mai departe”, a spus Adriana Vasilcov, regizoarea filmului.

 

„Aș vrea să vă mărturisesc sincer că filmul a fost senzațional. A plâns toată sala, inclusiv  eu, ca un copil mic. Emoțiile au fost atât de mari, deoarece am retrăit toate acele momente dureroase ale vieții mele, dar am plâns și de bucurie, că prin grija și iubirea Celui de Sus am putut fi acum în fața spectatorilor. Elogiile celor prezenți au fost extraordinare, nu vă pot reda în cuvinte câte mulțumiri și aprecieri am primit”, a menționat Ionel Sporea, inventatorul primului lansator automat de mingi de tenis de masă.

 

Filmul va apărea pe marile ecrane începând cu 30 noiembrie. În Republica Moldova, pelicula va fi proiectată în rețeaua de cinematografe Cineplex și la Happy Cinema, care va fi inaugurat în curând la Port Mall. Iar în România, filmul va putea fi vizionat în 20  cinematografe, printre care Cinema One, Happy Cinema, Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema City, Cinema Palace și altele.

 

„Odată ce deschidem ușile cinematografelor noi încetăm să mai fim „stăpânii” acestui film. Gata, filmul aparține publicului. Știu, sună metaforic, dar tot ce am creat noi în trei ani de zile a fost pentru ca voi, spectatorii, să nu vă dezlipiți de ecrane timp de 90 de minute. Vă promitem o bătălie de emoții”, a mai spus Adriana Vasilcov.

 

Lungmetrajul este bazat pe fapte reale și relatează povestea de viață a lui Ionel Sporea, românul care a inventat lansatorul automat de mingi de tenis de masă. Tânărul devine o vedetă în lumea sportului, doar că ajunge după gratii fiind învinuit de trădare de patrie. Este eliberat abia după moartea lui Ceaușescu și decide să emigreze în Canada. Astfel, invenția care urma să-l facă bogat și celebru l-a lipsit de identitate și succes. Noua producție cinematografică are la bază romanul autobiografic al lui Ionel Sporea „Dincolo de iubire și ură”.

 

„Este o poveste extraordinară, noi toți cei care am citit scenariul filmului am fost vrăjiți parcă de el”, a declarat Armand Calotă, actorul care joacă rolul lui Ionel Sporea.

 

Din distribuție fac parte actori celebri din Republica Moldova și România, precum Maia Morgenstern, Eugenia Șerban, Carmen Tănase, Rareș Andrici, Dana Ciobanu, Petru Oistric, Mihaela Oistric, Sergiu Finiti și Vasile Zubcu.

„Filmul acesta vorbește cumva, la modul subtil și onest, despre sentimentul de vinovăție, lucruri pe care greu le acceptăm în ceea ce ne privește, vinovați sunt întotdeauna alții. E un fel de a face pace peste generații de dragul celor care vin”, a menționat actrița Maia Morgenstern.

 

În Republica Moldova, avanpremiera filmului va avea loc pe 27 noiembrie, iar în România, pelicula va fi lansată pe 30 noiembrie. Biletele sunt deja în vânzare și pot fi cumpărate pe site-ul omulfaraliniavietii.com.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata