Fostul director al Red Union Fenosa în Moldova, reținut de agenții Interpol

0

Juan Ignacio Ibarra Castellano, fost director al Red Union Fenosa în Moldova (Premier Energy, n.r.) și fost viceconsul onorific al Spaniei în Paraguay, a fost reținut în orașul Zaragoza de agenții Interpol.

Ibarra Castellano a fost arestat pe 7 octombrie, în urma unui mandat emis de Paraguay, iar acum autoritățile spaniole așteaptă o cerere de extrădare.

Potrivit publicației spaniole, Juan Ignacio Ibarra Castellano este suspectat de mai multe infracțiuni, printre care fraudă, fals în acte, evaziune fiscală etc.

În martie curent, Interpolul din Paraguay l-a inclus în lista roșie de căutare, după ce a lipsit nejustificat de la ședința de judecată în care erau examinate acuzațiile împotriva lui, de infracțiuni economice, înșelăciune etc.

În rechizitoriul procurorilor Ibarra Castellano este vorba de peste 2,7 milioane de dolari, însușite prin înșelăciune, bani din care urma să fie construită o fabrică. Unul dintre avocații victimelor l-a calificat pe

Ibarra Castellano drept „escroc profesionist care și-a folosit în mod pervers titlul de viceconsul onorific al Spaniei și de consilier economic al Guvernului din Paraguay”.

Ignacio Ibarra a deținut titlul de viceconsul onorific al Spaniei în Ciudad del Este. El a îndeplinit, de asemenea, sarcini de consilier economic al guvernului paraguayan în timpul președinției lui Horacio Cartes (2013-2018), cunoscut prin faptul că a încercat să rămână încă un termen șef de stat, promovând o lege specială.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata