Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a aterizat la Kiev pentru a răspunde acuzațiilor de înaltă trădare

0

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina pentru a răspunde acuzațiilor de înaltă trădare care i-au fost aduse de procurori luna trecută, scrie The Guardian. Câteva mii de suporteri l-au așteptat pe aeroportul din Kiev pe Poroșenko care riscă să facă 15 ani de închisoare dacă este găsit vinovat.

Cu câteva ore înainte de plecarea spre Kiev, Poroșenko a declarat de la Varșovia, în cadrul unei conferințe de presă, că acuzațiile care îi sunt aduse sunt motivate politic și l-a acuzat, la rândul său, pe actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, că încearcă să distragă atenția de la problemele domestice, precum economia slabă și efectele pandemiei de COVID-19.

Miile de suporteri prezenți la aeroport l-au ovaționat pe fostul președinte și au afișat bannere cu mesaje precum „avem nevoie de democrație” și „opriți represaliile”. Este de așteptat ca Poroșenko să se îndrepte de la aeroport direct spre curtea de justiție care va decide dacă îl va aresta preventiv în așteptarea derulării investigației și a procesului.

Un procuror a spus că Poroșenko, proprietarul companiei de dulciuri Roshen și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ucraineni, a fost implicat într-o tranzacție prin care cantități foarte mari de cărbune au fost vândute separatiștilor proruși din estul Ucrainei în perioada 2014-2015.

Poroșenko a stat departe de Ucraina pentru mai multe săptămâni, timp în care s-a văzut cu o serie de lideri europeni de la Bruxelles, Berlin și din alte capitale din Europa.

Bunurile lui Poroșenko au fost înghețate în urma investigației privind suspiciunile de înaltă trădare. Acestea nu sunt primele acuzații care i-au fost aduse lui Poroșenko de când a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Zelenski în 2019.

Înainte de alegeri, Poroșenko a fost acuzat de corupție și lipsa obținerii de rezultate concrete în urma reformelor economice, dar a primit și laude din partea naționaliștilor ucraineni pentru eforturile sale de a reconstrui armata care purta lupte cu insurgenții susținuți de Rusia.

Zelenski: Lupt împotriva oligarhilor. Poroșenko: Mă întorc în Ucraina să lupt pentru Ucraina

Zelenski, actualul președinte ucrainean, a spus că poartă o luptă împotriva oligarhilor care are ca obiectiv limitarea influenței lor în sfera politică și economică a Ucrainei.

Suporterii lui Poroșenko sunt de altă părere. „Este o răzbunare a autorităților și o încercare a lui Zelenski de a-l elimina pe cel mai mare rival politic al său”, a spus un suporter al fostului președinte care l-a așteptat la aeroportul din Kiev.

„Persecutarea lui Poroșenko sădește animozitate și discordie în rândul celor care doresc ca Ucraina să aibă relații mai strânse cu Occidentul.”

Poroșenko a zis că acuzațiile formulate împotriva sa fac rău țării. „Ceea ce caută Rusia în Ucraina este dezintegrare și conflict. Cred că este o acțiune iresponsabilă a conducerii actuale să dezintegreze țara și să distrugă unitatea”, a declarat Poroșenko.

„Mă întorc în Ucraina să lupt pentru Ucraina”, a spus Poroșenko duminică, potrivit Euronews. Acesta a declarat că lupta sa împotriva acuzațiilor „motivate politic” face parte din bătălia sa patriotică pentru națiune.

Conflictul intern vine într-un moment delicat pentru Ucraina care se confruntă cu o Rusie beligerentă care a trimis zeci de mii de soldați la granița dintre cele două state. Între timp, SUA și-au exprimat îngrijorarea despre posibilitatea în care președintele rus Vladimir Putin ar pregăti o invazie a Ucrainei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata