Fostul director al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” Iurie Topală a fost reținut în Belgia de către ofițerii INTERPOL. Informația a fost confirmată de către reprezentanta Procuraturii Generale Mariana Cherpec.
PCCOCS precizează faptul că urmărirea penală este pornită pe mai multe fapte, inclusiv pe escrocherie, delapidări, abuz de serviciu. În ceea ce-l privește pe fostul șef al CFM, procurorii PCCOCS îi incriminează comiterea abuzului de serviciu în interesele unui grup criminal organizat și managementul defectuos al întreprinderii, în perioada anilor 2015-2019.
Suma constatată a prejudiciului în acest stadiu pe dosarul în cadrul căruia sunt investigate faptele învinuitului este de 𝟐𝟓𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢.
În scopul asigurării eficienței investigațiilor, procurorii au dispus și aplicarea sechestrelor pe proprietățile și activele acestuia și altor figuranți din dosar, în sumă de 25 milioane lei, precum și desfășurarea investigațiilor financiare paralele.
Totodată, procurorii comunică faptul că în data de 30 decembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura arestului preventiv aplicate în privința învinuitului.
Menționăm, la investigarea dosarului, sub conducerea procurorilor PCCOCS, contribuie angajați de la Serviciul de Informații și Securitate, Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, Serviciul Fiscal de Stat, precum și de la Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.