Procesul de amalgamare voluntară a localităților urmează să fie finalizat odată cu alegerile locale generale din 2027, fără a fi necesară organizarea unor scrutinuri anticipate în unitățile administrativ-teritoriale comasate. Decizia se regăsește în modificările aprobate de Guvern în ședința din 25 martie.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că actualii aleși locali își vor exercita mandatele până la expirarea acestora, subliniind că procesul de amalgamare va fi încheiat prin alegerile locale din 2027.
Potrivit oficialului, modificările au fost elaborate în urma unor consultări desfășurate începând cu luna ianuarie, la care au participat peste 4.500 de aleși locali. De asemenea, un sondaj realizat în rândul a peste 1.100 de primari și consilieri a evidențiat dificultăți în funcționarea administrației publice locale și necesitatea unor structuri mai eficiente.
Noile prevederi includ eliminarea criteriului care limita la 25 de kilometri distanța dintre centrul administrativ și localitățile componente. Autoritățile consideră că această condiție nu mai este relevantă, iar accesul la servicii publice va fi menținut în fiecare localitate.
Totodată, stabilirea centrului administrativ al noii unități va putea fi realizată prin consens, fără criterii rigide, iar denumirea noii localități poate fi diferită de cea a centrului ales. Procedura de inițiere a amalgamării a fost simplificată, fiind eliminate unele cerințe birocratice, precum analizele economice detaliate, în favoarea unei liste a localităților implicate și a unei justificări sumare.
Autoritățile susțin că flexibilizarea procesului va facilita consultarea și decizia la nivel local, în funcție de specificul fiecărei comunități.
Până în prezent, două unități administrativ-teritoriale — orașul Leova și comuna Călinești — au finalizat procesul de amalgamare, iar alte sute de localități și-au exprimat interesul. În total, au fost adoptate 159 de decizii, iar 298 de comunități sunt implicate în acest proces.
Pentru anul 2026, în bugetul de stat sunt prevăzute peste 173 de milioane de lei pentru susținerea reformei, sumă dublă față de anul precedent. În prezent, Republica Moldova are aproximativ 900 de primării, iar reforma administrativ-teritorială ar putea reduce numărul acestora la circa 300, sau, în scenarii mai prudente, la 400–500 de unități.
