Guvernul va acorda compensații de până la 10 mii de lei deținătorilor de patentă care trec la activitatea independentă

0

Comercianții cu amănuntul în bază de patentă care vor trece la activitatea independentă vor primi compensații de până la 10 mii de lei pentru procurarea caselor de marcat și amenajarea locului de muncă. În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Regulamentul privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice care desfășoară activități independente.

Potrivit documentului, cererile pentru solicitarea compensațiilor pot fi depuse, până la data de 31 august curent, în format online, pe pagina www.oda.md sau la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Compensațiile se vor acorda în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii, pentru cheltuielile suportate începând cu 1 ianuarie 2023. 

„Vom continua să sprijinim micii comercianți la această etapă, utilizând toate instrumentele disponibile. Ne angajăm să le oferim un mediu propice pentru a-și dezvolta afacerile într-un mod civilizat și organizat”, a precizat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba. 

Cei care trec la regimul fiscal de activitate independentă o pot face prin procurarea caselor de marcat și control și depunerea cererii la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în baza buletinului de identitate sau online, prin intermediul portaluluiwww.sfs.md, cu aplicarea semnăturii electronice. După care, solicitanții vor fi înregistrați în sistemul fiscal și vor putea beneficia de compensarea cheltuielilor pentru reutilarea locului de muncă. Mai multe detalii despre procesul de tranziție la activitate independentă pot fi găsite aici:https://mded.gov.md/serviciul-fiscal-de-stat-explica-cum-poti-trece-de-la-patenta-la-activitate-independenta-in-doar-cativa-pasi/ 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata