Igor Grosu celebrează tradițiile și potențialul turistic al Moldovei la Festivalul „BelEU Fest” din Slobozia Mare

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a sărbătorit tradițiile și potențialul turistic al țării noastre, alături de locuitorii raioanelor Cahul și Ialoveni.

Localitatea Slobozia Mare din raionul Cahul a găzduit, pe data de 10 august, Festivalul „BelEU Fest” ediția 2024. Meșterii populari din lunca Prutului au adunat în jurul produselor și a tradițiilor populare numeroși vizitatori de toate vârstele din întreaga țară. Evenimentul cu genericul „Uniți în diversitate” a fost organizat cu sprijinul Fundației Soros Moldova, USAID și Institutului Virtutes Civilis.

„M-am convins din nou că moldovenii sunt adevărați europeni, pentru că, așa cum suntem toți diferiți, știm să ne unim, să ne sărbătorim cultura, dansul, muzica. Am întâlnit oameni talentați, care, prin munca lor, duc mai departe tradițiile locului și le păstrează vii. Acest festival ne amintește și de potențialul turistic enorm al țării noastre, care atrage prin natura sa, prin gastronomie, prin ospitalitate. Trebuie să ne dezvoltăm localitățile, astfel încât acestea să poată fi descoperite și să devină prielnice pentru turiști”, a subliniat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata