Igor Grosu discută cu ENEMO despre provocările electorale ale Moldovei

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu reprezentantul Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), Dritan Taulla, despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul electoral. Oficialii au efectuat și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile politice și instituționale din țara noastră și impactul lor asupra procesului electoral.

Șeful legislativului a condamnat ingerințele Federației Ruse în desfășurarea campaniei pentru alegerile prezidențiale și a referendumului constituțional privind integrarea în Uniunea Europeană din 20 octombrie. „În pofida influențelor și interferențelor agresive și cinice, suntem determinați să continuăm cursul de integrare europeană a țării. Încercările de a submina procesul electoral prin scheme de corupere a alegătorilor, prin dezinformare, manipulare și amenințări hibride sunt aplicate pentru a-i face pe cetățeni să-și piardă încrederea în instituțiile statului și pentru a compromite atât votul oamenilor, cât și cursul european al țării”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că instituțiile statului monitorizează cu atenție situația și cooperează pentru a nu admite subminarea proceselor electorale în Republica Moldova.

Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) monitorizează, din anul 2016, alegerile desfășurate în Republica Moldova. Concluziile și recomandările observatorilor electorali se vor regăsi în rapoartele elaborate. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata