Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Taraclia, unde s-a întâlnit cu primari, directori de instituții publice, antreprenori, studenți și localnici din satele din raion. În cadrul întâlnirilor au discutat despre problemele de ordin local, proiectele implementate pentru modernizarea infrastructurii și despre importanța investițiilor în satele și orașele țării.
Vizita de lucru a inclus o întâlnire cu primarii și directorii instituțiilor publice din raionul Taraclia. Doar în ultimii ani, acolo au fost construiți 15 km de apeduct, 3 școli au fost modernizate, au fost reabilitați 26 de km de drumuri și renovat drumul Chișinău-Giurgiulești de 31 km. La fel, spitalul raional a fost dotat cu echipamente moderne, iar Secția de Terapie a fost renovată capital.
Totodată, în cadrul Programului „Satul European 2”, în opt localități din raion urmează a fost implementate proiecte cu o valoare totală de peste 26 de milioane de lei. „Trebuie să muncim împreună pentru a edifica o societate unită și incluzivă, unde fiecare cetățean să trăiască în bunăstare, să se simtă protejat și în pace”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul discuțiilor.
De asemenea, Președintele Parlamentului a mers în comuna Albota de Jos, unde a discutat cu localnicii despre proiectele de reabilitare a infrastructurii implementate în localitate. Prin intermediul Programului „Satul European”, gospodăriile au fost conectate la apă potabilă. Iar, în cadrul „Satul European 2”, se vor investi două milioane de lei pentru modernizarea școlii din Albota de Jos. „Am văzut oameni încrezători în viitorul european al Republicii Moldova. Ei cred cu tărie că unica șansă a țării noastre de a se dezvolta este să facem parte din marea familie europeană”, a declarat șeful legislativului, Igor Grosu.
Tot în comuna Albota de Jos, în satul Hagichioi, Igor Grosu a mers în vizită la Ana Chifiac, cea mai vârstnică persoană din localitate. La 88 de ani, aceasta spune că are condiții mai bune de trai, întrucât locuința sa este conectată la sistemele de aprovizionare cu apă și cu gaze naturale. „Noi trebuie să depunem efort în continuare cu toții pentru a asigura condiții demne pentru fiecare cetățean. Fiind și ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vă urez multă sănătate și să vă bucurați cât mai mult de copii, nepoți și strănepoți”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Șeful legislativului s-a întâlnit și cu Eudochia și Piotr Chiriac, care au o mini fabrică în satul Cealîc din raionul Taraclia. Cașcavalurile produse de ei duc faima țării în întreaga lume. Anul trecut, în cadrul unui concurs organizat în Franța, acestea au fost medaliate cu bronz și argint. Asta chiar dacă la competiție au participat peste 70 de țări, unele cu tradiție în producerea cașcavalurilor.
Eudochia și Piotr Chiriac susțin că au reușit să dezvolte afacerea și să obțină performanțe atât datorită pasiunii și muncii lor, cât și a granturilor europene și naționale. La fel, în rezultatul subvenționării a câte 3 lei pentru fiecare litru de lapte, în ultimii ani, miniferma lor a ajuns la 50 de capete, iar cașcavalurile produse la Cealîc pot fi găsite în supermarketurile și la târgurile din Chișinău. „Eudochia și Piotr sunt încă un exemplu că, atunci când există multă pasiune, dăruire și dorință, poți realiza lucruri mărețe la tine acasă. Împreună, uniți și în pace, să muncim pentru a aduce Europa în fiecare localitate”, a punctat Președintele Parlamentului.
Aflat în Taraclia, Igor Grosu a mers și la Universitatea de Stat „Grigore Țambalac”, care a marcat 20 de ani de la înființare. Șeful legislativului a remarcat necesitatea ca instituția de învățământ să treacă la o nouă etapă de dezvoltare. „În prezent, se avansează pe subiectul deschiderii sucursalei Universității «Angel Kanchev» din orașul Ruse, Bulgaria, care va veni aici cu toată expertiza necesară și cele mai noi programe educaționale de nivel european. Noi, și în Parlament, am susținut acest proiect pentru că ne dorim cu toții să avem o Universitate regională puternică, europeană, care să acopere toate necesitățile de studii atât ale etnicilor bulgari, dar și ale altor naționalități din această regiune”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Raionul Taraclia are o populație de peste 37 000 de cetățeni, iar în jur de 60 % dintre ei sunt de etnie bulgară.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!