Liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a făcut declarații pe pagina sa de Facebook, adresându-se ambasadorului UE în Moldova, Janis Mazeiks. Într-o postare plină de acuzații, Șor a subliniat problemele în procesul judiciar împotriva sa și a criticat conduita ambasadorului european.
Șor subliniază faptul că procesul său nu a fost echitabil, menționând că nu i s-a permis să vorbească și că principalul martor al acuzării nu și-a depus încă mărturia.
,, Domnului mai puțin respectat, ambasador al UE în Moldova, Janis Mazeiks, care consideră că solicitările mele de a părăsi Moldova sunt „îmbucurătoare”, vreau să îi reamintesc unele detalii ale procesului judiciar care este numit hotărâre a instanței – o instanță pe care dumneavoastră și regimul pe care l-ați uzurpat o controlați.
Deci, la acest proces, nu mi s-a dat nici măcar voie să vorbesc.
Principalul martor al acuzării nu a apărut deloc, se ascunde de justiție în SUA și nu și-a depus încă mărturia, iar cererea noastră de a efectua o expertiză internațională asupra cazului a fost respinsă.
Este o rușine!”, a declarat Șor.
În plus, Ilan Șor a criticat aspru situația economică din Moldova sub conducerea actuală, acuzând guvernul de creșterea tarifelor la gaze și electricitate, declinul în agricultură, inflație, recesiune economică și împrumutarea excesivă de la europeni.
Sub „conducerea” dumneavoastră, cu marionetele Sandu și Recean, Moldova se află într-o criză permanentă.
Încercați să ne învățați cum să conducem o țară, dar sub „binecuvântarea” dumneavoastră, am avut atât de multe întâmplări negative încât este greu de numărat.
Tariful la gaze a crescut de zece ori, iar electricitatea s-a scumpit de trei ori. Agricultura este în declin. Printre altele, am avut de-a face cu inflația, recesiune economică, creșterea datoriei externe, sărăcirea populației și a mediului de afaceri”, a mai adăugat liderul Partidului Șor.
De asemenea, Șor a făcut comparații între acțiunile sale, cum ar fi aducerea oamenilor înapoi în Moldova și acțiunile guvernului.
,, În timp ce eu aduc oameni înapoi în Moldova cu avioanele mele, dumneavoastră aduceți arme cu avioanele voastre – într-o țară care nu vrea și nu poate să lupte. În timp ce eu investesc gratuit în dezvoltarea infrastructurii Moldovei, voi împrumutați bani de la europeni și cereți să fie returnați cu dobândă”, a spus Ilan Șor.
Ilan Șor se declară împotriva aderării Moldovei la Uniunea Europeană, acuzând ambasadorii de amestec în politica internă și încălcarea legilor țării.
,,Sunt împotriva aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Ceea ce ați putut să ne oferiți, deja ne-ați dat – sărăcie și dezastru. Nu mai este nevoie. Vom reuși cumva să ridicăm singuri țara.
Și încă ceva. Ambasadorii ar trebui să respecte protocolul diplomatic, nu să se amestece în politica internă a țărilor. Nu ar trebui să contribuie la închiderea în masă a mass-media de opoziție, la excluderea ilegală a partidelor, la alegerile fraudate, care sunt deja criticate și de OSCE și ENEMO”, a argumentat acesta.
Liderul Partidului Șor a concluzionat postarea cu o invitație la o dezbatere deschisă cu ambasadorul Mazeiks, subliniind că acesta nu ar avea „curajul” pentru așa ceva.