Ilan Șor: Maia Sandu a dat indicații să fie luate corturile

0

„Maia Sandu, pe lângă toate celelalte defecte pe care le are, mai este și sadică. A dat indicații ilegale poliției ca să le ia oamenilor, care au decis să rămână pe noapte sa protesteze față de guvernare, corturile și sacii de dormit”. Despre aceasta a anunțat liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, într-o înregistrare video de pe pagina sa de Facebook.  

Potrivit lui Ilan Șor, cetățenii care își doresc schimbări în bine și au decis să protesteze non-stop față de regimul de la guvernare au fost nevoiți să doarmă pe asfalt, iar alții au stat treji toată noaptea. Prin urmare, el le solicită forțelor de ordine să fie de partea cetățenilor. 

„Mă adresez polițiștilor cu rugămintea de a nu respecta indicațiile ilegale și de a nu-și bate joc de oameni. Mă adresez și oficialilor europeni,  care ne-au adus-o pe Maia Sandu. Voi sunteți cei care promovează drepturile omului, libertatea și democrația. Atunci când îi lași pe oameni să doarmă pe asfalt tot este vorba despre valori europene? În pofida tuturor, poporul este cel care va învinge”, a dat asigurări Ilan Șor. 

Participanții la protestul de duminică, 18 septembrie, din fața Președinției și Parlamentului au instalat corturi, pentru a protesta în regim non-stop. Zona a fost denumită generic „Orășelul Schimbării”. Până în prezent, au fost instalate 120 de corturi. Oamenii susțin că vor protesta până când actuala guvernare își va da demisia și vor fi organizate alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata