Ilan Șor: Ridică-te, țară, ne așteaptă ultima bătălie

0

„Prin anunțul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, privind scoaterea Partidului „ȘOR” în afara legii, PAS urmărește să ia mandatele Partidului „ȘOR”, ca să obțină majoritate constituțională în Parlament. Imediat după aceasta, vor modifica Legea Supremă, vor renunța la neutralitate și vor depune cerere de aderare a Republicii Moldova la NATO. Astfel, vor aduce războiul pe teritoriul țării noastre. Vor face din Moldova o a doua Ucraina.” De această părere este liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, și a fost exprimată în contextul în care ministrul Justiției a anunțat că va depune sesizare la Curtea Constituțională privind declararea neconstituționalității Partidului „ȘOR”.

Potrivit lui Ilan Șor, Maia Sandu și regimul ei au decis astăzi să aplice ultima lovitură democrației din Republica Moldova și să facă ultimul PAS spre uzurparea puterii în stat.

„Veți întreba de ce fac ei asta? Desigur că din dorința de a-l învinge pe principalul lor adversar – Partidul „ȘOR”. Al doilea scop este foarte clar – au nevoie de mandatele Partidului „ȘOR”, pentru a obține majoritate constituțională, ca să modifice Legea Supremă și să anuleze statutul de neutralitate, să depună cerere de aderare la NATO, să aducă războiul pe pământul Moldovei și să transforme Moldova într-o a doua Ucraina”, a explicat Ilan Șor.

El menționat că, deși intențiile guvernării urmau să fie criticate de partenerii de dezvoltare ai țării, acest lucru nu se va întâmpla.

„Desigur că, în calitatea mea de lider politic, ar trebui să spun că aștept reacții din partea ambasadelor, care ar trebui să-și expună părerea, dar eu nu aștept asta, pentru că nu se va produce. Astăzi, avem un singur răspuns din partea principalei ambasade pentru noi, ca pentru niște băieți neascultători. Eu v-am spus că ambasadorul-șef se consideră un educator la grădiniță, și nu oaspete la adunarea părinților. Și asta este astăzi o mare problemă pentru Moldova”, a menționat Ilan Șor.

Potrivit liderului opoziției, cei care merită să fie scoși în afara legii sunt reprezentanții guvernării.

„Tocmai PAS a capturat justiția. PAS și-a numit verișoarele, nepoatele și rudele în toate posturile de stat și, prin asta, a corupt și a uzurpat puterea în Republica Moldova. Tocmai PAS este cel care slujește astăzi intereselor străine, și nu intereselor cetățenilor țării. Tocmai PAS atentează la suveranitatea Republicii Moldova. Este un PAS fără precedent în istoria politicii Republicii Moldova”, a subliniat Ilan Șor.

El a atenționat că decizia PAS nu îl sperie, deoarece istoria a arătat că binele învinge răul. De asemenea, Ilan Șor li s-a adresat membrilor partidului pe care îl conduce.

„Dragi colegi, pe noi nu ne-au îngenuncheat în ultimii trei ani, deși au încercat de nenumărate ori. Partidul care a adus astăzi țara la sărăcie, la foame și frig, vrea să se răfuiască prin represalii. În toți acești trei ani, membrii și conducerea Partidului „ȘOR” au dat dovadă de putere și caracter. În toți acești trei ani, noi am demonstrat că nu suntem un gunoi, de care poți să-ți ștergi picioarele. În toți acești trei ani noi le-am ripostat dur acestor nemernici și așa vom face acum. Pe noi nu ne va speria dorința voastră de a uzurpa puterea în stat și de a-i îngenunchea și intimida pe toți. Noi suntem puternici și vom rezista. Ei îi chem pe toți membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” să ne ridicăm, să ne luăm de mâini și să mergem la luptă. Chiar dacă va fi ultima luptă, va fi câștigătoare. Nu pentru noi, ci pentru Moldova. Șă știți că noi astăzi mergem să eliberăm Moldova de ocupanți, ocupanții care au adus în țara noastră necazul și mai vor să aducă sânge și război. Ei nu vor putea să ne distrugă, oricât de mult s-ar strădui. Lupta abia începe. Va fi ultima, dar decisivă pentru suveranitatea și securitatea bunului-simț al cetățenilor Republicii Moldova. Și noi vom învinge, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata