În satul Bușila, raionul Ungheni a fost construită o centrală electrică fotovoltaică

0

În satul Bușila din raionul Ungheni a fost construită o centrală electrică fotovoltaică, care va alimenta stația de aprovizionare cu apă din localitate. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului național „Satul european”.

Centrala are o capacitate de 80 de kW, suficientă pentru alimentarea stației cu aprovizionare cu apă, de care beneficiază cei aproximativ 1800 de locuitori ai satului. Datorită centralei, se vor economisi în jur de 180 de mii de lei pe an. Aflat în vizită în regiune, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizitat centrala și a menționat că acest proiect este un exemplu pentru alte localități din țară.  „Sunt impresionat. Bravo autorităților publice locale că au avut așa idee. Important este să extindă acest proiect și la instituțiile publice, începând cu cele de sănătate sau de învățământ. Să folosim ceea ce ne oferă natura”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mers și în satul Todirești din raionul Ungheni, unde a avut o întâlnire cu cetățenii la care au fost discutate diverse subiecte de actualitate. 

„Momentul în care ne aflăm nu este simplu deloc. Din păcate, războiul din Ucraina continuă și ne afectează pe noi toți. Totuși, prioritățile noastre rămân aceleași. Planificăm să majorăm fondul de subvenționare în agricultură, să indexăm pensiile, în funcție de posibilitățile financiare și să dezvoltăm instituțiile de învățământ. Totodată, acum avem șansa de a deveni membri ai Uniunii Europene, iar noi ne vom folosi de această șansă”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu. 

Construcția centralei electrice fotovoltaice a costat peste 2,1 milioane de lei. Banii au fost alocați în cadrul Programului de Dezvoltare Locală „Satul European”. Totodată, prin intermediul Programului „Satul European”, în raionul Ungheni au fost implementate 19 proiecte, care vizează construcția sistemelor de apeduct și canalizare, renovarea clădirilor publice și iluminatul stradal.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata