Încă o stradă din municipiul Orhei a fost renovată (FOTO)

0

Încă o stradă din municipiul Orhei a fost renovată, la inițiativa echipei Partidului Șor și a liderului acestei formațiuni, Ilan Șor. Este vorba despre strada Luceafărul din sectorul Slobozia Doamnei, cartierul Nistreana, unde, recent, au  mai fost date în exploatare câteva străzi reparate.

Oamenii care locuiesc pe strada Luceafărul spun că așteaptă de ani buni reparația acestei străzi.

„De 45 de ani tot aștept renovarea acestui drum. Copiii noștri au fost nevoiți să încalțe cizmele de cauciuc, galoșii, ca să ajungă la școală. Acum, însă, nu-i putem convinge să vină acasă de la joacă. Datorită drumului renovat, se dau cu rolele, cu skateboard-urile, merg cu bicicletele. Într-adevăr, de când a venit Ilan Șor la Orhei, se vede. Avem lumină pe străzi, drumuri bune și nu mai umblăm prin glod”, a spus o locuitoare a orașului Orhei.

„De când Ilan Șor a venit în funcția de primar al orașului Orhei, noi trăim în condiții foarte bune. De 10 ani, de când m-am mutat la Orhei, nu era nicio diferență dintre sat și oraș, acum parcă zburăm”, a spus o altă femeie.

„Eu am 63 de ani. În tot acest timp, drumul nu a fost făcut niciodată reparat. Suntem foarte, foarte mulțumiți. Îi mulțumim dlui Șor. Și copiii noștri, care se află în străinătate, sunt foarte bucuroși. Sperăm că odată cu drumurile bune pe care le avem, vor veni mai des acasă”, a spus o pensionară.

Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, strada Luceafărul are o suprafață de 3815 de metri pătrați, dintre care aproximativ 300 de metri pătrați reprezintă căile de acces spre gospodăriile locuitorilor acestei străzi. Costul lucrărilor de renovare a drumului de pe această stradă depășește două milioane de lei.

„Felicitări echipei de la Întreprinderea municipală Orhei, care a executat lucrările de renovare a drumurilor. Această întreprindere a devenit un concurent serios pentru ceilalți agenți economici. Banul public trebuie cheltuit cu migală, atenție, iar întreprinderea noastră a demonstrat de fiecare dată că își face treaba. Încet-încet străzile Slobozia Doamnei, Nistreana vor deveni unele dintre cele mai invidiate sectoare din municipiul Orhei. Un mare merit pentru realizarea acestor proiecte îi aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a știut să-și selecteze cum se cuvine echipa. Atunci când există dragoste și muncă în echipă, nimic nu ne poate sta în cale. Guvernarea nu are soluții la crizele în care s-a adâncit Moldova, dar la Orhei lucrurile merg într-o direcție corectă și acest municipiu rămâne a fi o carte de vizită”, a precizat Dinu Țurcanu.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, dar și viceprimarul Cristina Cojocaru au declarat că proiectele de infrastructură vor continua la Orhei.

„Orhei este singurul municipiu care se dezvoltă din surse bugetare și se diferențiază semnificativ de celelalte localități. Orașul nostru se dezvoltă fără credite, fără bani împrumutați. Toate proiectele care au fost începute în 2015, la inițiativa lui Ilan Șor, continuă. De atunci, orașul este vizitat de mulți turiști. În pofida faptului că suntem persecutați din punct de vedere politic, nimic nu ne oprește, nici măcar prețurile care s-au triplat. Este important să fim uniți, iar noi nu vă vom dezamăgi”, a afirmat edilul Pavel Verejanu.

„Este știut că cel care vrea să meargă singur, ajunge mai repede, însă cel care vrea să ajungă departe este cel care merge în echipă. Din 2015 încoace, noi, echipa lui Ilan Șor, mergem împreună și îndeplinim toate obiectivele care au fost puse drept temelie. Inaugurarea acestei străzi este o dovadă a muncii noastre enorme, a eforturilor mari, astfel încât infrastructura din orașul nostru să corespundă tuturor standardelor”, a menționat Cristina Cojocaru.

La rândul său, primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, le-a mulțumit tuturor celor implicați în renovarea drumurilor din municipiul Orhei și a dat asigurări că astfel de proiecte, dar și altele de acest fel vor continua.

„În pofida vremurilor grele pe care le trăim, în ciuda provocărilor, presiunilor și atacurilor la adresa Partidului „ȘOR”, noi mergem înainte și facem tot posibilul să ne îndeplinim angajamentele. Am promis de mai multe ori că fiecare stradă din orașul iubit, Orhei, va fi reparată, renovată, va fi frumoasă și curată. Ne îndreptăm spre acest rezultat cu fiecare zi ce trece. Pentru mine, Orheiul, este o parte din suflet. Este acea parte din mine pe care o prețuiesc și o protejez. Eu mi-a dat cuvântul de onoare că nu mă voi lăsa bătut nici până la ultima picătură de sânge, indiferent cum vor lupta cu noi și metodele cu care aleg să ne distrugă. Noi vom lupta până la capăt pentru interesele oamenilor. Vom lupta până la capăt pentru ca orașul și raionul Orhei să devină cele mai bune nu doar din țară, ci și din Europa. Orhei e cel mai tare!”, a promis Ilan Șor.

Aproape 80% din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate cele principale, au fost reparate. De asemenea, au fost amenajate mai multe curți de bloc și au fost construite terenuri de joacă pentru copii. Tot la inițiativa lui Ilan Șor, Orheiul a fost iluminat integral.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata