Incendiu la Bălți: Un bărbat și-a pierdut viața, iar trei persoane au fost spitalizate

0

Patru persoane au fost evacuate în ajun de Crăciun dintr-un incendiu produs într-o gospodărie din municipiul Bălți. Din nefericire, un bărbat în vârstă de 67 de ani a decedat.

Potrivit IGSU, cazul a avut loc pe data de 6 ianuarie, într-o gospodărie de pe strada Cahul, 88, orașul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:36.

Conform primelor informații, o anexă a unei case de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului, în mod de urgență, au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații Direcției regionale căutare-salvare nr. 2 din municipiul Bălți au stabilit că o încăpere este cuprinsă de flăcări. Pompierii au evacuat în mod de urgență din interiorul locuinței și anexei patru persoane care zăceau la podea.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani și două femei cu vârstele de 63 și 53 de ani au supraviețuit incendiului și au fost transportați în stare inconștientă la spital, iar un bărbat în vârstă de 67 de ani care de asemenea a fost evacuat de pompieri a murit, decesul acestuia fiind constatat de serviciul medical ajuns la fața locului.

Datorită intervenției prompte a echipelor de salvatori, arderea nu a obținut răspândire. Primele cercetări efectuate la fața locului au arătat că incendiul cel mai probabil s-ar fi produs de la o țigară nestinsă.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

În acest context, IGSU atenționează în mod repetat cetățenii că fumatul în locuințe, dar și neatenția la utilizarea surselor de aprindere pot provoca incendii cu urmări fatale. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 40 de situații de risc.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata