Incident grav la Strășeni: Echipă de pe ambulanță, agresată de rudele unui pacient

0

O echipă de pe ambulanță a fost agresată de rudele unui pacient în vârstă de 56 de ani din raionul Strășeni.

Potrivit reprezentanților CNAMUP, în după-amiaza zilei de duminică, 12 ianuarie, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru un bărbat de 56 de ani cu sindrom coronarian acut, într-o localitate din raionul Strășeni. Deoarece pacientul era în stare gravă, pentru deservirea acestei solicitări au fost trimise două echipe de asistență medicală urgentă.

Prima echipă AMU a intervenit în câteva minute, efectuând medicația necesară și solicitând în ajutor echipa specializată terapie intensivă mobilă, care a sosit rapid, preluând pacientul cu dureri retrosternale acute și continuând acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești.

În momentul plasării pacientului în ambulanță, rudele acestuia au manifestat un comportament inadecvat și agresiv, încercând să intre în autosanitară pe ușa din față și din spate, îmbrâncind personalul medical, care acorda ajutor bărbatului. Echipa AMU a solicitat intervenția Poliției, care urmează să stabilească circumstanțele incidentului. În pofida celor întâmplate, pacientul a fost transportat asistat la spital pentru continuarea tratamentului specializat.

„Actele de violență îndreptate împotriva personalului IMSP CNAMUP perturbează atât procesul de acordare a asistenței medicale urgente prespitalicești, cât și starea psiho-emoțională și fizică a angajaților. Condamnăm orice act de agresiune asupra echipelor de asistență medicală urgentă și îndemnăm oamenii să manifeste respect și toleranță!”, menționează reprezentanții CNAMUP.

sursa

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata