Ion Ceban avertizează: Evitați zonele cu risc de inundații în Chișinău!

0

Primarul General, Ion Ceban, îndeamnă locuitorii și oaspeții Capitalei să fie precauți în următoarele zile, ținând cont de avertizările Serviciului Hidrometeorologic de Stat privind Codul Galben/Portocaliu de instabilitate atmosferică.

Prin intermediul unui mesaj pe rețelele de socializare, edilul a precizat că serviciile speciale din cadrul Primăriei Chișinău sunt deja în teren, pentru a evita situațiile neplăcute.

„Echipele muncesc în teren, în această etapă, dar ceea ce vrem să vă rugăm foarte mult este să evitați zonele cu risc sporit de inundații, și anume: străzile Inculeț, Calea Ieșilor, Albișoara. De asemenea, vă rugăm să aveți grijă cum parcați mașinile, pentru a evita deteriorarea lor în urma căderii crengilor sau chiar a arborilor. Dacă nu există o necesitate stringentă de a vă deplasa prin oraș, vă rugăm foarte mult să stați acasă”, a fost mesajul lui Ion Ceban adresat comunității.

Referindu-se la situația gravă din România, în urma ciclonului care a afectat și Republica Moldova, Primarul General a spus că municipalitate va depune maxim efort pentru ca Chișinăul să treacă cu bine peste aceste intemperii.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis vineri, pentru următoarele zile, Cod Galben/Portocaliu de instabilitate atmosferică. Avertizarea, care a început în această dimineață, inclusiv la Chișinău, prevede ploi torențiale, pe alocuri foarte puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata